Sandu, salvatorul Stelei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mircea Sandu, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, a declarat, ieri, că Steaua a fost la un pas de suspendarea din cupele europene din cauza „premierilor“ finanţatorului Gigi Becali.

Mircea Sandu, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, a declarat, ieri, că Steaua a fost la un pas de suspendarea din cupele europene din cauza „premierilor“ finanţatorului Gigi Becali.

Sandu a spus că numai intervenţia sa la UEFA a scăpat clubul din Ghencea de pedeapsă. „Gigi ştia că n-are voie să premieze. Am solicitat rechizitoriul de la DNA, mai mult n-avem ce face.

Chiar am schimbat regulamentul în favoarea oamenilor de fotbal. Steaua a riscat să nu joace în Cupele Europene dacă nu era intervenţia mea.

Am intervenit pentru clubul din Ghencea la Comisia UEFA. Stelei i-a trecut glonţul pe la ureche“, a declarat Mircea Sandu la Telesport.

În altă ordine de idei, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal i-a recomandat internaţionalului român Adrian Mutu să plece de la Fiorentina, pentru a face performanţă în Liga Campionilor.

„Dacă Mutu vrea să ajungă departe în Champions League, atunci ar trebui să plece de la Fiorentina. Dacă ar veni o ofertă bună pentru el şi pentru club, e posibil să plece“, a precizat Mircea Sandu.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite