Salvaţi de Surdu
0
Steaua a învins Oţelul la capătul unui meci pe care l-a terminat cu un jucător mai puţin. Tehnicianul gălăţenilor, Dorinel Munteanu, nu a reuşit să-şi ia revanşa în faţa echipei care l-a demis în sezonul trecut după doar 54 de zile petrecute în Ghencea.
Având încă proaspăt în minte succesul din sezonul trecut, dar şi mânaţi de ambiţia de revanşă a antrenorului lor, gălăţenii au început meciul decişi să-i administreze Stelei a doua înfrângere consecutivă în Liga I.
Prima repriză a fost una echilibrată, iar ocaziile au început să apară abia pe final. Fostul idol al Galaţiului, Szekely, l-a luat la ţintă pe Kolev, care a avut apoi noroc şi la atacul următor, când Stancu n-a speculat momentul în care bulgarul scăpase mingea din mâini. Replica gazdelor a venit prin Matei, care a trimis la o palmă de bară, deşi avea poarta goală în faţă.
Steaua a renăscut după pauză
La reluare, roş-albaştrii au jucat însă cu totul altceva, la fel şi în celelalte partide din această stagiune. Szekely a scăpat singur cu portarul, însă şutul său a fost slab, iar Zapata a avut şi el un reflex de excepţie la şutul la Paraschiv.
Singurul gol al partidei a fost marcat de Romică Surdu, care l-a învins pe Kolev după ce a primit o pasă excelentă de la Andrei Ionescu. Pe final, având în vedere şi eliminarea lui Bogdan Stancu, Dorinel Munteanu a jucat totul pe cartea atacului, însă Jelev şi Paraschiv n-au reuşit să-l învingă pe Zapata.
Dorinel, doar o victorie în faţa Stelei
Deznodământ trist pentru Dorinel Munteanu, care rămâne în palmares cu o singură victorie în faţa Stelei ca tehnician, obţinută pe vremea când pregătea CFR Cluj. De atunci, „Neamţul” a pierdut cinci întâlniri cu formaţia din Ghencea.

„Dacă era altul în locul lui Szekely, băteam cu 4-0“

Patronul Stelei a spus că este mulţumit de prestaţia echipei şi l-a remarcat pe Andrei Ionescu. „Am jucat un fotbal frumos, am avut ocazii clare. Dacă era altul în locul lui Szekely, era 3-0 sau 4-0. Jocul începe să se închege uşor-uşor cu tinerii folosiţi. Andrei Ionescu a fost demenţial, numai să nu şi-o ia în cap, că-i scad salariul“, a spus Becali. El a comentat în stilu-i caracteristic şi bannerul „Cocoţat în lojă, urlând ca disperatul / Aşteptăm să-ţi pună doctorul halatul!“, care i-a fost adresat de fani.
„Mie îmi pune doctorul halatul, dar să vedeţi când o să le pună lor poliţiştii cătuşele. Acum am relaţii pe la puşcărie“, a spus, amuzat, Becali. „Mi-e greu să cred că am pierdut acest meci, fotbalul este nedrept. Mulţi jucători de la Oţelul se cred titular, dar m-au dezamăgit. Nu-mi dau demisia nici dacă pierd şi cu Urziceni, şi cu Dinamo“, a spus tehnicianul gălăţenilor, Dorinel Munteanu.
Becali, contestat şi din America

Aflat în conflict deschis cu fanii, Gigi Becali a primit sâmbătă o lovitură tocmai din SUA. Mai precis, de la Dan Mărgărit, liderul galeriei echipei San Jose Earthquakes, care a afişat, la meciul cu Kansas City Wizards, un banner la adresa lui Becali, scris în româneşte: „Din America te urâm la fel de mult, pleacă din Ghencea, puşcăriaş incult!”.
0-1
Oţelul: Kolev – Râpă, Sg. Costin, Jelev, Siminic – Antal, L. Iorga (84 Axente), Giurgiu, Sălăgean (70 Ibeh) – G. Paraschiv – M. Matei (63 N’Kongue). Antrenor: Dorinel Munteanu
Steaua: Zapata – Ninu, Tudose, E. Baciu, P. Marin – Szekely (90 Grzelak), Al. Iacob (70 Onicaş), A. Ionescu, B. Nicoliţă – B. Stancu, Surdu (86 Bibişkov). Antrenor: Cristiano Bergodi
Marcator: Surdu 58
Eliminat: B. Stancu 75
Arbitru: Istvan Kovacs
Stadion: Oţelul: 8.000