FOTBAL: Hector Cuper a ajuns la Aris Salonic
0Argentinianul Hector Cuper, în curând 54 de ani, fost antrenor al echipelor de fotbal Valencia şi Inter Milano, a fost numit la conducerea formaţiei elene Aris Salonic, informează Reuters, citată de Agerpres.
Cuper, care a semnat pe un an, îl înlocuieşte pe tehnicianul Iomar Mazinho, demis după un start modest de sezon. Aris ocupă locul 4 în campionat, la mare distanţă de primele două clasate.
Cuper a pregătit ultima dată naţionala Georgiei, cu care n-a obţinut nicio victorie în preliminariile pentru Cupa Mondială din 2010. În aceste condiţii, federaţia de la Tbilisi nu i-a reînnoit contractul, care expira în decembrie.
Cea mai fastă perioadă din cariera de antrenor a lui Cuper a fost cea petrecută pe banca Valenciei, echipă cu care a pierdut două finale de Liga Campionilor, în 2000 şi 2001.