FOTBAL: Iancu: "Avem şanse cu Şahtior"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTBAL: Iancu: "Avem şanse cu Şahtior"
FOTBAL: Iancu: "Avem şanse cu Şahtior"

Preşedintele lui FC Timişoara, Marian Iancu, a anunţat că echipa sa are şanse în dubla cu Şahtior Doneţk din turul trei preliminar al Ligii Campionilor, chiar dacă între cele două grupări există diferenţe foarte mari atât pe plan financiar, cât şi în privinţa lotului.

Iancu este convins că echipa sa se poate califica în dauna formaţiei lui Mircea Lucescu."Am parcurs o etapă importantă în activitatea echipei, suntem pentru al doilea an consecutiv în Europa. Ne consolidam din punct de vedere organizatoric la nivelul clubului, iar ca vizibilitate şi imagine şi tot ce înseamnă fotbalul, suntem acolo sus. Despre şanse în meciul cu Şahtior nu pot să vorbesc. E o diferentă totală între noi şi ei. De patronat, de valoare a echipei şi de bază materială. Exista însă şanse şi asta e cel mai important", a spus Iancu.

Partida Şahtior Doneţk-Poli Timişoara se va disputa la data de 29 iulie şi va fi transmisă de DigiSport, în timp ce meciul retur va avea loc la data de 5 august şi va fi transmis de ProTV.


Pe de altă parte, oficialul bănăţenilor a vorbit şi despre viitorul grupării de pe Bega: "Având în vedere că sunt un conducător de carieră, până nu aduc un trofeu în competiţiile interne şi nu rezolv problema palmaresului, nu consider că mi-am îndeplinit obiectivele. Acest club va demonstra că reprezintă ceva când veniturile vor fi egale cu cheltuielile, atunci vom începe să emitem acţiuni. Nu ştiu când va fi asta, pentru că nu pot să prognozez ce se va întâmpla în actuala situaţie economică".
 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite