Şah la campioană

0
Publicat:
Ultima actualizare:

CFR Cluj n-a reuşit să învingă Braşovul, echipa cu cea mai bună apărare. FC Braşov a remizat ieri, pe teren propriu, 1-1, cu CFR Cluj, ajungând astfel la cel de-al şaptelea rezultat de egalitate consecutiv.

Clujenii nu-şi mai revin. După eşecurile din Liga Campionilor, fotbaliştii lui Maurizio Trombetta au scos doar un punct din deplasarea de la Braşov, însă pot spune că au fost ocoliţi de noroc.

Clujenii au avut trei bare, două goluri anulate pe motiv de ofsaid şi alte două situaţii uriaşe de a marca, ratate de Deac. La capitolul ocazii irosite au punctat şi gazdele, Roman şi Hadnagy, cel care a deschis scorul,  trecând pe lângă gol.

Gazdele au acuzat arbitrajul

Antrenorul braşovenilor a acuzat arbitrajul lui Augustus Constantin, căruia i-a reproşat neacordarea unei lovituri de la 11 metri. „Încă o dată am fost dezavantajaţi de arbitraj. Am avut penalty la Buga în prima repriză. Nu am fost trataţi cu aceeaşi măsură”, s-a plâns Răzvan Lucescu.

Prestaţia „cavalerilor fluierului” a fost comentată şi de campioni, portarul Eduard Stăncioiu arătându-i cu degetul pe arbitri: „Mi se pare foarte clar că nivelul arbitrajului este mult sub cel al fotbalului”. Golkeaperul din Gruia a mai mărturisit că vede egalul de la Braşov ca o înfrângere, mai ales că rivala Dinamo a învins la Timişoara şi s-a distanţat la 9 puncte.

„Am venit să câştigăm, dar am avut ghinion. Ne-am îndepărtat de plutonul fruntaş, dar mai avem trei partide pe care trebuie să le câştigăm neapărat. Dinamo s-a îndepărtat, dar trebuie să ne vedem de drum”.

S-au îndepărtat de titlu

La fel de trist a fost şi antrenorul Maurizio Trombetta, mai ales că formaţia sa a ajuns la nouă puncte în spatele lideruluri Dinamo. „Din păcate, am scos numai un egal într-un meci pe care trebuia să-l câştigăm ca să ne putem apropia de Dinamo.

Nu am ce să le reproşez jucătorilor, au făcut tot ce le-a stat în putinţă. Am crezut că puteam învinge, dar la fel de adevărat este că pe final puteam pierde”, a spus Trombetta.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite