Ryan Babel, amendat cu 10.000 de lire sterline pentru că fost ironic pe Twitter cu arbitrul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Atacantul olandez al lui Liverpool a fost amendat cu 10.000 de lire (aproximativ 12.000 de euro) de către federaţia engleză, după ce a postat pe contul său de Twitter, după meciul cu Manchester United din Cupa Angliei, un mesaj ironic la adresa centralului Howard Webb.

Babel, care a pledat vinovat, a postat pe contul său de Twitter o fotografie a lui Webb cu tricoul echipei Manchester United, la doar câteva ore după eliminarea lui Liverpool din Cupa Angliei, în urma unui penalty controverat. Alături de fotografie se afla comentariul următor: „Şi îl numiţi pe acesta unul dintre cei mai buni arbitri? Este o glumă”.

Ryan Babel (24 de ani), care ulterior şi-a cerut scuze, este primul fotbalist care a făcut obiectul unei proceduri disciplinare din partea Federaţiei Engleze de Fotbal (FA) pentru un mesaj postat pe o reţea de socializare, anunţă Mediafax.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite