Ruptură între Mourinho şi conducerea Realului!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cotidianul „As" a scris că s-a produs „divorţul oficial" între antrenorul Jose Mourinho şi directorul general al clubului Real Madrid, Jorge Valdano.

Publicaţia citată notează că antrenorul portughez i-ar fi interzis lui Valdano accesul la vestiarul echipei înainte şi după meciuri şi nu-l doreşte pe acesta nici la baza de pregătire de la Valdebebas. Relaţiile dintre Valdano şi Mourinho au fost întotdeauna dificile, însă au devenit imposibile după ce, întrebat după egalul cu Almeria dacă va mai fi transferat un atacant, directorul general a spus: „Era unul, însă a rămas pe bancă". Era vorba despre francezul Benzema. Mai mult, tehnicianul a anunţat că, în vară, va demisona dacă Valdano nu va fi înlăturat din club. La auzul acestei veşti, preşedintele Florentino Perez a început deja să caute un înlocuitor pentru portughez. Patru tehnicieni sunt pe lista celor de la Real Madrid. Primul este Rafa Benitez, care a câştigat titlul în Spania cu Valencia de două ori (2002, 2004), şi care în acest moment nu antrenaeză nicio echipă. De asemenea, Perez îi mai are în vedere pe Laurent Blanc, actualul selecţioner al Franţei, pe Carlo Ancelotti, antrenorul lui Chelsea, şi pe Michel Gonzalez, tehnicianul lui Getafe.

Duel cu Sevilla în Cupă
În această seară, Real Madrid va juca cu Sevilla în semifinalele Cupei Spaniei. Cu totul ciudat, Jose Mourinho a refuzat să vorbească cu jurnaliştii înainte de meci. Se teme să nu mărească şi mai multe tensiunea existentă la Real Madrid. Madrilenii nu au mai câştigat Cupa din 1993, în timp ce Sevilla şi-a adjudecat trofeul în 2007 şi în 2010.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite