Rooney: "Gerrard ar fi alegerea perfectă pentru postul de căpitan al Angliei"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gerrard în 2005 după triumful din finala Ligii Campionilor cu AC Milan
Gerrard în 2005 după triumful din finala Ligii Campionilor cu AC Milan

Atacantul formaţiei Manchester United, Wayne Rooney, a scris sâmbătă, pe Twitter, că Steven Gerrard, adversarul său de la Liverpool, ar fi "alegerea perfectă" pentru postul de căpitan al Angliei.

"Multor oameni le-ar plăcea să fiu viitorul căpitan al Angliei. Dar antrenorul este cel care decide. Pentru mine, Gerrard ar fi alegerea perfectă", a scris Rooney pe Twitter.

Federaţia Engleză de Fotbal a anunţat, săptămâna trecută, că John Terry nu va mai fi căpitanul naţionalei Angliei până la clarificarea cazului de insulte rasiste pentru care fotbalistul va fi judecat în iulie, imediat după Euro-2012. Terry, în vârstă de 31 de ani, este acuzat că a proferat insulte rasiste la adresa jucătorului echipei Queens Park Rangers Anton Ferdinand, la un meci de campionat din luna octombrie. El va fi judecat la 9 iulie, de un tribunal din Londra.

Decizia FA a dus la demisia selecţionerului Fabio Capello, care nu a fost de acord cu măsura luată.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite