Cupa României - Trei urne valorice la tragerea la sorţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cupa României - Trei urne valorice la tragerea la sorţi
Cupa României - Trei urne valorice la tragerea la sorţi

Echipele participante în optimile de finală ale Cupei României vor fi împărţite în 3 urne valorice la tragerea la sorţi care va avea loc marţi, de la 16:00, la sediul Federaţiei Române de Fotbal, informează site-ul forului condus de Mircea Sandu.

În prima urnă vor fi echipele clasare pe locurile 1-6 în precedenta ediţie a Ligii I, în timp ce în urna a doua vor fi celelalte 9 formaţii din actualul sezon al competiţiei interne. În ultima grupă valorică va fi doar o singură grupare, Gaz Metan CFR Craiova, deoarece este singura formaţie din optimi care provine dintr-un eşalon inferior.

Urnele pentru tragerea la sorţi a optimilor Cupei României:

URNA A - Unirea Urziceni, FC Timişoara, Dinamo, CFR Cluj, FC Vaslui, Steaua;

URNA B - Universitatea Craiova, Rapid, FC Braşov, Oţelul Galaţi, Gloria Bistriţa, Politehnica Iaşi, Gaz Metan Mediaş, Astra Ploieşti şi Internaţional Curtea de Argeş;

URNA C - Gaz Metan CFR Craiova (liga a II-a).

La tragerea la sorţi se vor împerechea o echipă din Urna A cu cea din Urna C. În continuare, cele din Urna A vor fi împerecheate cu cele din Urna B, iar cele 4 care vor rămâne din Urna B vor juca între ele. Pentru toate jocurile, formaţia organizatoare va fi stabilită prin tragere la sorţi.

Partidele din optimi se vor disputa în sistem eliminatoriu, într-o singură manşă pe stadionul echipei care va fi trasă la sorţi. Dacă scorul va fi egal după 90 de minute se va trece la prelungiri (două reprize a câte 15 minute) şi, în cele din urmă, la lovituri de departajare. Meciurile vor fi programate în zilele de 27, 28 şi 29 octombrie.

În cazul în care unul dintre meciuri va fi programat în nocturnă pentru a fi televizat, iar echipa nu va avea instalaţie de iluminat, partida se va disputa pe terenul celeilalte formaţii. Dacă nici aceasta nu are dotările corespunzătoare, FRF va muta jocul pe un alt stadion, aproape de localitatea din care este echipa gazdă. Toate partidele, în afară de cele televizate, se vor juca de la ora 14:00.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite