Real îl vrea pe Chivu după finală
0Fundaşul român al lui Inter ar putea ajunge la Madrid „la pachet” cu Mourinho. Dacă va accepta provocarea de a antrena Realul din vară, tehnicianul portughez este hotărât să remanieze defensiva „albilor“, iar una dintre soluţii este Cristi Chivu.
Pentru suporterii „galacticilor", finala Ligii Campionilor care va avea loc mâine la Madrid a trecut în plan secund. În capitala Spaniei, toată lumea vorbeşte despre Jose Mourinho şi despre anunţata sa venire pe „Bernabeu". Nu pentru meciul Inter - Bayern, „şocul" finalului de sezon în Europa, ci pentru a salva corabia în derivă a Realului. Când va semna? Se potriveşte stilul său de joc cu campionatul iberic? La ce jucători va renunţa? Pe cine va aduce? Răspunsurile la toate aceste întrebări le ştie cel mai bine chiar „The Special One", dar speculaţiile au început să apară.
Astfel, la capitolul achiziţii, mai mult ca sigur că Mourinho va renunţa la modelul „galactic" şi va încerca să acopere „găurile negre" din lotul „albilor", cu precădere cele din defensivă. Conform spaniolilor de la „As", ţintele sunt clare: unul sau doi fundaşi laterali puternici, de preferat de la Inter sau din campionatul Italiei. Numele vehiculate sunt cele ale lui Maicon (Inter) şi Kolarov (Lazio), însă surpriza ar putea apărea de la Cristi Chivu, un jucător aflat la „inima" lui Mourinho.
Referitor la finala de mâine contra lui Bayern, Jose Mourinho pare să se fi decis asupra primului 11. Astfel, în condiţiile în care brazilianul Thiago Motta este suspendat, locul acestuia la mijlocul terenului va fi luat de Javier Zanetti (care, cu această ocazie, va juca meciul cu numărul 700 la Inter). Argentinianul era prima opţiune a lui Mourinho pentru postul de fundaş stânga în partidele importante, poziţie care va fi acoperită de Cristi Chivu.
De ce s-ar transfera Chivu la Real?
Dacă va câştiga mâine finala Ligii Campionilor cu Inter, după trei titluri consecutive în Serie A, nu ar mai avea nicio provocare majoră la nivel de echipe de club în Italia.
Mai are doi ani de contract cu Inter, până în vara lui 2012, iar italienii ar accepta cu uşurinţă o propunere de transfer pentru a lua înapoi măcar o parte din cele 16 milioane de euro plătite pentru Chivu în 2007.
Este un jucător polivalent, aşa cum îi place lui Mourinho, care poate acoperi mai multe posturi în defensivă (fundaş lateral stânga sau stoper), dar care poate fi o soluţie şi pentru linia de mijloc.
Într-un lot plin de vedete, Chivu ar putea fi un factor de echilibru în vestiar. Românul nu se supără atunci când nu joacă sau când este rezervă şi, de asemenea, are o viaţă personală liniştită.
Are o imagine bună la Madrid, oficialii Realului fiind la un pas de a-l cumpăra de la Roma în 2007. Atunci, oferta salarială a lui Inter a fost decisivă în alegerea lui Chivu, care mai avea şi varianta FC Barcelona.
Avancronica finalei, pe TVR 1
Astăzi, de la ora 17.00, TVR 1 va difuza o emisiune specială dedicată finalei de mâine. Printre materiale, drumul celor două echipe până în finală, un portret al lui Cristi Chivu, precum şi opiniile unor oameni de fotbal precum Răzvan Lucescu, Gică Popescu, Ionuţ Lupescu sau Dorinel Munteanu despre meciul Inter - Bayern.
Alibec, „dublă" în finala „mică"
Atacantul de 19 ani de la tineretul lui Inter a fost eroul partidei disputate în compania lui Bayern, în finala de tineret a Ligii Campionilor, câştigată de italieni cu 2-0.
UEFA a decis ca din acest an, echipele care ajung în finala Ligii Campionilor să se dueleze şi la nivel de juniori. Astfel, „Primavera" lui Inter a întâlnit la Madrid, pe stadionul „Alfredo di Stefano" din Valdebebas, baza de antrenament a Realului, pe omologii juniori ai lui Bayern München. Iniţiativa forului continental a picat de minune pentru Denis Alibec, adus vara trecută de Inter de la Farul, pentru 800.000 de euro.
Certat de Mircea sandu, felicitat de platini
În aceeaşi zi în care a fost practic desfiinţat de Mircea Sandu, care l-a acuzat că e plin de „figuri şi fiţe" la naţionala de tineret, atacantul refuzat de Steaua a făcut un meci de zile mari. A deschis tabela încă din minutul doi pentru echipa sa, pentru ca tot el să o închidă în minutul 79 şi să stabilească astfel scorul final: 2-0 în favoarea italienilor. După meci, Michel Platini, preşedintele UEFA, a felicitat învingătorii.