Real Madrid s-a „lepădat“ de legende

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În numai câteva zile, Real Madrid şi-a făcut uitată istoria, transferându-i pe Raul şi Guti, adică cei mai vechi jucători din lot.

Din punct de vedere al impactului emoţional, transferul verii în fotbalul internaţional are ca protagonist un atacant de 33 de ani, care a evoluat întreaga carieră la o singură echipă şi a marcat 276 de goluri în 658 de meciuri în toate competiţiile.

Spaniolul Raul şi al său celebru număr „7" s-a identificat cu existenţa recentă a lui Real Madrid, începând cu data de 29 octombrie 1994, atunci când un tânăr junior debuta oficial în echipa mare a spaniolilor. De atunci, mai multe valuri de „galactici" au evoluat pe „Bernabeu", cu doar doi supravieţuitori: Raul şi Guti.

Fuga după recorduri

Ultimul şi-a luat, ieri, un adio emoţionant, după 24 de ani în curtea „albilor" dintre care 15 la prima formaţie. Destinaţia viitoare a lui Guti ar putea fi Beşiktaş. Azi va veni rândul lui Raul să-şi anunţe oficial despărţirea de Real Madrid şi transferul la Schalke 04.

Vicecampioana Germaniei va juca direct în grupele Ligii Campionilor, iar acest lucru a fost decisiv în alegerea lui Raul. Ambiţia ascunsă a atacantului e să bată recordul de goluri în cupele europene deţinut de neamţul Gerd Müller (69 de reuşite), cei doi fiind despărţiţi de numai două lungimi.

Real Madrid a acceptat ca Raul să plece gratis la Schalke, deşi mai avea un an de contract. La gruparea din Gelsenkirchen, ibericul va primi un salariu de şase milioane de euro.

Raul la Real Madrid

16 sezoane
550 de meciuri
228 de goluri

Guti la Real Madrid

15 sezoane
387 de meciuri
46 de goluri

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite