Real Madrid, eşec în faţa lui Contra

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Getafe s-a impus sâmbătă seară cu 3-1 în faţa „Galacticilor”, pe teren propriu. Cosmin Contra a fost aproape de a marca împotriva madrilenilor.

„Guriţă“ s-a reîntors la forma care l-a consacrat. În cele 59 de minute jucate contra celor de la Real, acţiunile sale au produs mereu panică la poarta lui Casillas.

În primele minute ale întâlnirii cu Raul şi compania, românul a ratat deschiderea scorului, după ce i-a făcut de comandă pe Sneijder şi Gago, pe partea dreaptă. Golurile partidei au fost înscrise de Juan Albin (2, 47) şi Uche (82), în timp ce pentru madrileni a punctat Javier Saviola (55).

Cotidianul „Marca” a precizat doar că fundaşul român a ieşit de pe teren accidentat în minutul 58, fiind înlocuit cu Cortes. Fostul jucător al lui AC Milan a dat dovadă şi de o personalitate puternică în urmă cu o săptămână, când a fost implicat într-un conflict cu un coechipier la antrenamentul lui Getafe.

Emil Jula, primul gol în Bundesliga

Fostul atacant al Oţelului, Emil Jula, a marcat ultimul gol al partidei câştigate de echipa sa, Energie Cottbus, scor 3-1, în deplasare cu fosta formaţie a lui Lupescu, Borussia Monchengladbach. Jula a intrat pe teren în minutul 71 şi a marcat în minutul 85, minut în care a primit şi un cartonaş galben. Pentru Energie au mai marcat Bradley (17) şi Sorensen (51). Golul Borussiei a fost înscris de Gohouri (59). Gruparea la care evoluează şi Ovidiu Burcă se află pe locul 15 în campionatul Germaniei, cu 12 puncte.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite