Radu Niculescu: „Răzvan le-a dat o palmă cârcotaşilor“

Fostul atacant a stat trei ani în aceeaşi cameră cu actualul selecţioner despre care spune că succesul nu-l va schimba niciodată. Retras de cinci ani din fotbal, Radu Niculescu a ajuns patron de restaurant în Sibiu.

De 5 ani nu mai ştie nimeni nimic despre tine...

Eee... (râde)! Nu e chiar aşa. N-am fost niciodată un tip sociabil. Am preferat să păstrez un cerc restrâns de prieteni şi să nu apar în presă sau la televiziune, pentru că mereu am avut un cui împotriva unei astfel de atitudini. Sunt unii care trăiesc din asta. Eu mereu am preferat să fiu mai rezervat.

Care mai e relaţia cu Răzvan Lucescu, actualul selecţioner?

Răzvan a însemnat mereu ceva special pentru mine. Prietenia noastră a început la FC Naţional. La vremea respectivă, dormeam în cantonamente în aceeaşi cameră. Pot afirma că nu s-a schimbat deloc. Nici după ce s-a lăsat de fotbal. Şi nici după ce a fost numit antrenor pe la Rapid sau la FC Braşov.

M-a impresionat mereu, mai ales că a rămas acelaşi băiat cu un caracter puternic şi frumos. Pe Răzvan succesul nu-l va schimba niciodată.

Restaurantul îl costă 10.000 de euro pe lună

Crezi că au contat rezultatele lui de la Braşov în alegerea ca selecţioner?

N-aş spune asta. A fost conjunctură favorabilă pentru el. Pentru cârcotaşi, palma cea mai teribilă a fost aceea că a învins pe Dinamo, atunci când Braşovul nu mai avea vreun obiectiv anume. Are un mare caracter şi mă bucur enorm că şi l-a păstrat. Cred că a dovedit că are valoare, debutând la naţională cu o victorie.

Cu ce se ocupă acum Radu Niculescu?

Mi-am făcut un restaurant chiar în Piaţa Mare din Sibiu. Sunt atât de prins acum, încât nu mai am timp liber. Locaţia am ales-o special, datorită faptului că turnul din preajmă are o vechime de peste cinci sute de ani. Pe sub cârciumă trec nişte tunele la fel de vechi precum Turnul.

N-am voie să schimb nimic, locaţia fiind considerată monument istoric de gradul 0. O piatră cubică dacă scot din asfaltul de pe terasă, mi-am pus în cap toate autorităţile.

Dar spaţiul din interior e modificat, nu-i aşa?

Am o uşă din piatră de care nu am voie să mă ating. Ca vechime, este a doua din oraş şi datează de prin 1435. Bineînţeles că amenajarea interioară îmi aparţine. Am încercat să fac din „La Turn” o cârciumă simplă, dar plăcută şi rafinată pentru clienţii fideli.

Am auzit că aici se serveşte o prăjitură foarte căutată în Sibiu...

Mama e de vină (râde). Într-adevăr ea este aceea care îl face, iar clienţii sunt extraordinar de mulţumiţi. Nu se ridică de la masă dacă nu comandă şi respectivul tort. Eu nu mă dau în vânt după dulciuri şi nu ştiu nimic de reţetă, dar după cum îmi spune lumea e extraordinar de bun.

Cât costă întreţinerea?

Aş fi vrut eu să cumpăr locul, dar având o importanţă istorică deosebită, nu am avut nicio şansă. „La Turn” mă costă lunar 10.000 de euro.

Carte de vizită Radu Niculescu

Data naşterii: 02.03.1975
Echipe pentru care a jucat: Inter Sibiu (1990-1994), Dinamo (1994), Universitatea Craiova (1995), Rapid (1999), Steaua (2003), FC Naţional (1995-1999, 2001, 2004), Galatasaray (2001-2002),  Changchun Yatai (2004)
Naţională: a evoluat în 15 partide şi a marcat 2 goluri (1994-2000)

Radu, Radu! Cim-Bom-Bom!

Ţi-e dor de Galatasaray?

Radu Niculescu (primul din stânga) a câştigat un titlu cu Galata

(Zâmbeşte). A fost frumos în Turcia, chiar dacă nu am stat foarte mult. N-au fost decât 6 luni. Am jucat cu Galata în Liga Campionilor  şi mă gândesc şi acum la golul pe care i l-am marcat lui Liverpool. În poartă era Kirkland. Galatasaray a deschis scorul, datorită mie, dar meciul s-a terminat la egalitate, 1-1, după ce Heskey a izbutit şi el să marcheze.

 Ce te-a impresionat cel mai mult în Turcia?

 Ca jucător nu prea am avut timp să ies. Când eşti legat de performanţă, timpul pe care-l ai la dispoziţie pentru a face şi altceva decât fotbal, zboară repede. M-a şocat în schimb faptul că am revenit în Turcia după vreo 4 ani. Eram în Antalya, în vacanţă. Intrând într-un restaurant am observat câţiva turci care se uitau cam ciudat la mine.

Îşi dădeau coate, pentru ca la un moment dat să scandeze în cor: „Radu! Radu! Cim-Bom-Bom!”. M-a bufnit imediat râsul şi m-am trezit cu turcii care-mi suflau în ceafă. Nu mai puteau de dragul meu. Mă pupau de parcă dădusem gol în finala Ligii Campionilor.(râde)

Care a fost cea perioada din viaţa ta de fotbalist, în care te-ai simţit cel mai bine?

Am jucat la toate echipele din Bucureşti, dar FC Naţional e formaţia unde mi-a plăcut cel mai mult. Acolo a fost extraordinar. Am trăit la maximum şi la victorii şi la înfrângeri, iar clipele petrecute la echipa din Cotroceni nu le pot uita. La FC Naţional mi-am făcut prieteni cu care am rămas pe viaţă.

Unul dintre ei este Răzvan Lucescu, cum ţi-am mai zis. Cu ceilalţi, Liţă, Curt sau Pigulea sunt în relaţii la fel de bune. Şi ei sunt nişte oameni extraordinari.