Rădoi şi Mutu merg la Al-Ain
0
Olăroiu urmează să preia trupa din Abu-Dhabi, condiţionând semnarea contractului de achiziţionarea celor doi români. Fostul stelist s-a înţeles miercuri cu arabii, iar „Briliantul“ e următoarea ţintă. Şeicii vor să-l convingă cu 3 milioane de euro pe an. La Al-Ain se pune la cale un megaproiect. Dacă îşi vor atinge toate ţintele, arabii vor cheltui numai cu românii peste 15 milioane de dolari în următorii doi ani!
Dacă Olăroiu n-a ajuns la echipa naţională, atunci internaţionalii români se duc la el. Foştii şi cei actuali. Încă înainte de a prelua Steaua pentru ultimele două săptămâni ale sezonului, tehnicianul de 41 de ani ajunsese la un acord verbal cu cea mai galonată trupă din Emirate, Al-Ain Abu-Dhabi. Numai că înţelegerea era condiţionată de mai multe „obiective". În primul rând, Al-Ain, care a traversat un sezon de coşmar, trebuia să se salveze de la retrogradare. Acest lucru s-a întâmplat miercuri seară, când „violeţii" şi-au asigurat prezenţa în prima ligă şi în următorul sezon.
Îi iau pentru Liga Campionilor
Pentru viitoarea stagiune, şeicii au planuri mari: pe lângă trofeele interne vor să câştige din nou Liga Campionilor Asiei, după izbânda din 2003. Cum în ultimele două sezoane, formaţiile din Emirate nici n-au trecut de faza grupelor în această competiţie, Oli le-a înmânat arabilor o listă de achiziţii cu trei străini. Primele două nume: Mirel Rădoi şi Adrian Mutu.
Rădoi, cel mai mare contract din carieră
Fostul căpitan al Stelei a fost deja acontat de Al-Ain. A fost miercuri la Abu-Dhabi, unde a ajuns la o înţelegere de principiu cu viitorul său club. Al‑Hilal, formaţie unde Rădoi a evoluat în ultimii doi ani şi jumătate, va primi cinci milioane de euro în contul tranzacţiei. Mijlocaşul de 30 de ani va semna cel mai mare contract din cariera sa: va primi 2,5 milioane de euro pentru fiecare dintre următoarele două sezoane.
„Briliantul" va începe tratativele după Bosnia
Cum situaţia lui Rădoi a fost lămurită, conducătorii de la Al-Ain vor demara de mâine tratativele cu următorul jucător cerut de Oli. Lui Mutu i se va pune în faţă un contract tot pe doi ani, însă cu un salariu mai mare: de aproximativ trei milioane de euro pe sezon. Fiorentina a anunţat deja că se va despărţi de vârful de 31 de ani în această vară, aşa că singura problemă a şeicilor este să obţină acordul lui Adrian. Din punct de vedere sportiv, „Briliantul" preferă să rămână în Europa, însă având în vedere că e la final de carieră, factorul financiar va cântări decisiv.
5 trofee a cucerit Mirel Rădoi cu Al-Hilal în cei doi ani şi jumătate petrecuţi în Arabia Saudită: două titluri şi trei Cupe.
Vali Badea va fi pus pe liber
Al-Ain a avut şi în acest sezon un fotbalist român în lot: Vali Badea. Acesta s-a accidentat şi a evoluat foarte puţin. Atacantul nu va mai fi păstrat în lot. Motivul? Fiecare club din Emirate poate avea trei străini. Cum la Al-Ain vor sosi Rădoi, Mutu, dar şi un alt fotbalist de „import", străinii care au jucat în acest sezon, românul Vali Badea, brazilianul Elias Ribeiro şi chileanul Milovan Mirosevici, vor fi disponibilizaţi. De altfel, pe lângă lotul actual, Olăroiu va remania şi întreg staff-ul tehnic şi pe cel medical.