Rădoi este de vânzare!
0Vicepreşedintele clubului Al-Hilal a anunţat că formaţia din Riad va renunţa la un fotbalist străin pentru a scăpa de plata unui salariu uriaş. Fostul căpitan al Stelei este unul dintre cei vizaţi. Nici măcar petrodolarii nu mai sunt fără număr! La capătul unui sezon în care au pompat peste 50 de milioane de dolari în conturile clubului, şeicii caută acum să facă reduceri de costuri.
„M-am umplut de bani!", exclama Rădoi după sezonul recent încheiat, unul în care a adunat peste două milioane de dolari din salariu şi prime! Nu numai Mirel, dar toţi cei care au fost la Al-Hilal în stagiunea 2009 - 2010 au dat lovitura.
Asta deoarece clubul a avut un an excepţional, a câştigat titlul la pas, a cucerit Cupa „Coroanei Prinţului" şi, deocamdată, a ajuns până în optimile Ligii Campionilor Asiei, pierzând doar patru partide oficiale în tot sezonul!
Aceste performanţe au fost răsplătite regeşte de oficialii clubului care au pompat bani cu nemiluita în conturile clubului. Acum însă, visul frumos pentru jucătorii de la Al-Hilal s-a terminat. Motivul?
Preşedintele Abdulrahman Bin Musaad şi fratele său, cei doi oameni care întreţin formaţia din Riad, se confruntă cu probleme financiare şi au anunţat că vor căuta să micşoreze bugetul pentru sezonul viitor. Prima măsură în acest sens a fost anunţată de vicepreşedintele clubului, Nawaf Bin Saad:
„Vom renunţa la unul dintre jucătorii străini pentru că toţi au salarii uriaşe. Suntem dispuşi să stăm la masa negocierilor cu orice echipă care este interesată de Mirel Rădoi, Christian Wilhelmsson sau Thiago Neves".
Străinii iau peste cinci milioane de dolari!
Jurnalistul saudit, Misfer Al-Farhan, a explicat pentru „Adevărul" de ce Al-Hilal nu vrea să mai arunce cu bani în vedetele echipei.
„În Asia, nivelul veniturilor din fotbal nu permite amortizarea investiţiilor făcute de Al-Hilal. De exemplu, chiar dacă va cuceri Liga Campionilor, ceea ce este performanţa supremă pentru o grupare din Asia, câştigătoarea va încasa doar 1,5 milioane de dolari. Prin comparaţie, Inter a luat nouă milioane de euro pentru victoria obţinută în finala Ligii Campionilor împotriva celor de la Bayern", ne-a explicat ziaristul.
Saudiţii au decis să renunţe fie la Rădoi, fie la Thiago Neves, fie la Wilhelmsson întrucât aceştia au cele mai mari salarii dintre toţi fotbaliştii aflaţi în lot. Românul încasează 1,6 milioane de dolari, brazilianul ia 1,8 milioane de dolari, iar Wilhelmsson primeşte două milioane de dolari pentru fiecare sezon. La aceste sume se adaugă o serie de prime şi de bonusuri pentru performanţă.
"Oferte am destule, dar saudiţii cer opt, nouă milioane de euro ca să-mi dea drumul. Nu sunt disperat să mă întorc în Europa fiindcă nu vreau să renunţ la salariul pe care îl am aici."
Mirel Rădoi
mijlocaş Al-Hilal
Îl ia Olăroiu la Al-Sadd Doha?
Jurnaliştii saudiţi susţin că Rădoi are oferte de la PSG şi Ajax, însă aceste formaţii nu sunt dispuse să investească sume foarte mari pentru achiziţionarea şi plata salariului unui fotbalist de 29 de ani.
În aceste condiţii, Mirel ar putea ajunge la Al-Sadd Doha, acolo unde antrenor este Cosmin Olăroiu. Acesta l-a luat pe fostul stelist la Al-Hilal pe vremea când antrena la Riad şi a avut mereu cuvinte de laudă la adresa lui Mirel.
De când a ajuns în Qatar, Oli a încercat de mai multe ori să-l transfere pe fotbalistul său preferat, însă s-a lovit de refuzul conducătorilor saudiţi de a renunţa la mijlocaşul achiziţionat de la Steaua.