Rădoi nu poate vorbi!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tricolorul a fost operat ieri la Spitalul Universitar din Zürich, după ce a suferit o fractură a peretului ocular stâng. Mirel a fost vizitat de câţiva federali România încă

Tricolorul a fost operat ieri la Spitalul Universitar din Zürich, după ce a suferit o fractură a peretului ocular stâng. Mirel a fost vizitat de câţiva federali

România încă plăteşte pentru egalul smuls vineri campioanei mondiale, Italia. Accidentat grav în timpul meciului de vineri, Mirel Rădoi a fost operat ieri.

În timp ce naţionala a plecat spre localitatea Konolfingen, de lângă Berna, unde va sta până la meciul cu Olanda, Ionuţ Lupescu, Florin Prunea şi ofiţerul de presă al FRF, Sorin Cojocaru, l-au vizitat pe Mirel Rădoi la Spitalul Universitar din Zürich. Sosiţi puţin după ora locală 17:00, cei trei au stat mai mult de o oră în rezerva de la etajul şase.

La plecare, Florin Prunea a declarat pentru "Adevărul" că fotbalistul Stelei se simte bine şi va fi externat cel mai probabil mâine (n.r. - azi). Întrebat de ce nu a fost vizitat şi de jucători, federalul a precizat că aceştia aveau un drum lung de făcut, dar că i-au trimis încurajări.

Mirel Rădoi s-a accidentat grav în meciul de vineri cu Italia (1-1), în timpul unei ciocniri violente cu Răzvan Raţ.
Încurajat de Olăroiu

Fostul antrenor de la Steaua al lui Rădoi, Cosmin Olăroiu, a sosit la scurtă vreme după oficialii federaţiei. Acesta a aşteptat în maşină întrucât vizitele au fost restricţionate, jucătorul având nevoie de odihnă şi de mult somn.

Potrivit unor surse medicale, câteva rude şi apropiaţi nu au fost lăsaţi să intre. Spre deosebire de federali, Olăroiu a părăsit spitalul după ora 7. El a declarat că Mirel se simte bine după o astfel de operaţie, iar doctorii sunt mulţumiţi.

"Nu prea poate să vorbească, având o mască ce îi protejează nasul", ne-a spus Cosmin Olăroiu, adăugând că este puţin probabil ca Rădoi să fie prezent în tribune la meciul cu Olanda, aşa cum ar fi dorit.

Rădoi va fi externat în cursul zilei de luni, dar nu va mai juca la turneul final
Florin Prunea,
director FRF

Va purta mască, la fel ca Ghionea

Intervenţia chirurgicală la care a fost supus Rădoi a durat mai puţin de o oră. În mod normal, jucătorul care va fi externat astăzi, va putea începe recuperarea după şapte zile. El va purta o mască de protecţie, măsurile urmând să-i fie luate săptămâna viitoare, după ce i se va dezumfla faţa.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite