REPORTAJ / Stadionul ROMCOMIT, primul cu nocturnă din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Proprietate a Băncii Comerciale Româno-Italiană, stadionul Romcomit a fost inaugurat în 1923. Zece ani mai târziu acolo s-a disputat primul meci de fotbal din ţara noastră pe lumină artificială. Complexul de pe fostul bulevard Elisabeta din Capitală cuprindea, pe lângă arena de fotbal pe care juca Juventus, terenuri de tenis, bazin de înot, sală de box şi de scrimă. El a fost demolat în 1934.

Băncile au jucat şi ele un rol major în dezvoltarea sportului bucureştean, de masă şi de performanţă, în perioada interbelică. Una dintre ele, şi anume Banca Comercială Româno-Italiană, avea să înfiinţeze o asociaţie sportivă în 1922. Într-un singur an, pe un teren aflat pe fostul Bulevard Elisabeta din Bucureşti avea să fie amenajat un complex la standardele acelor vremuri.

Mai citiţi şi:


Locul central îl ocupa stadionul de fotbal, care era dotat cu tribune (unele surse spun că ele aveau 3.000 de locuri, altele vorbesc de 15.000). În jurul acestuia s-au dezvoltat, imediat, terenuri de tenis, un bazin de înot, sală de box şi de scrimă. Fiind vorba despre un complex sportiv aflat în centrul oraşului şi fiind administrat de către o bancă, el i-a atras imediat pe oamenii cu dare de mână. Aşa se explică şi faptul că la meciurile de fotbal sau la celelalte manifestări sportive spectatorii veneau la costum, la cravată, ca la un eveniment monden. În pauză,înainte sau după meci, aceştia se opreau la elegantul restaurant cu teresă de vară aflat în vecinătatea arenei.
 
Juventus, precursoarea Petrolului
 
Pe arena de fotbal Romcomit şi-a disputat meciurile echipa Juventus Bucureşti (foto stânga). Înfiinţată în 1924, în urma fuziunii dintre Romcomit şi Triumf, aceasta l-a avut ca preşedinte şi fondator pe italianul Etore Brunelli, din conducere făcând parte oameni potenţi din acele timpuri precum Ion Cămărăşescu sau CN Capşa. Finalistă a campionatului în ediţia 1925-1926, când a pierdut, scor 0-3, în faţa Chinezului din Timişoara, Juventus avea să câştige titlul în 1930, când a depăşit cu 3-0 pe Gloria Arad. Din acea echipă făceau parte fotbalişti cunoscuţi precum Rudy Wetzer sau Raffinsky. După război echipa şi-a schimbat succesiv numele în Distribuţia, Competrol, Partizanul, Energia şi Flacăra, pentru ca în 1952 să fie mutată la Ploieşti, unde a fost transformată în Petrolul. De remarcat că la Juventus au jucat câţiva fotbalişti care mai apoi s-au ilustrat ca mari antrenori, lista cuprinzându-i pe Coloman Braun-Bogdan, Emerich Vogl, Ilie Oană şi Traian Ionescu.  

Becuri deasupra terenului
 
În 1933, pe stadionul Romcomit s-au disputat primele meciuri de fotbal în nocturnă din ţara noastră. Pe 13 septembrie, CFR Bucureşti (actuala Rapid) a pierdut cu 2-3 în faţa lui Ujpest Budapesta, iar în ziua următoare Venus a izbutit un meci egal, 2-2, cu aceeaşi echipă maghiară. Instalaţia de nocturnă era una inventivă pentru acele timpuri: deasupra spaţiului de joc erau întinse cabluri pe care se aflau becuri! În cartea "Glasul roţilor de tren", Ioan Chirilă evoca acel moment important, amintind că uneori balonul era trimis în înaltul cerului, pierzându-se astfel în beznă, pentru ca alteori el să
nimerească un bec... Meciul se întrerupea şi avaria era rezolvată de un angajat. Cu ajutorul unei scări, acesta înlocuia becul şi partida putea fi reluată. Acest sistem de nocturnă a fost folosit tot pe atunci la patinoarul Oteteleşeanu. În 1934, din motive neştiute, Carol al II-lea dă dispoziţia ca stadionul Romcomit să fie demolat, în locul  său fiind amenajată “Cetatea Universitară”, implicit complexul în care se află astăzi Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti. 
 
Meci de box pentru titlul european
 
În Complexul Sportiv Romcomit nu s-au disputat numai întâlniri internaţionale de fotbal. Pe 7 iunie 1930, acolo s-a disputat meciul în care Lucian Popescu a devenit campion european la box. Încă elev la Şcoala Nicolae Kreţulescu, bucureşteanul de 18 ani l-a învins după zece reprize pe francezul Kid Oliva, la categoria muscă. Lucian Popescu a fost primul
campion continental dintre pugiliştii români profesionişti. Ulterior el a câştigat acelaşi titlu la categoriile cocoş şi pană.

Mai multe detalii despre ROMCOMIT în "Adevărul de Seară"  de astăzi.
Mâine, în "Adevărul de Seară" citiţi un reportaj despre stadionul Venus din Capitală

image
image
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite