„Proprietate privată! Afară! Aşa a spus Gigi Becali!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Acesta a fost mesajul forţelor de ordine adresat fanilor Stelei, care protestau faţă de patron. Starea de nervozitate a continuat şi după meci, pe străzile din jurul arenei. Din exces de zel, jandarmii au dus la secţie persoane nevinovate.

Război. Jucătorii Stelei au încercat totul pentru a rezolva conflictul dintre suporterii roş-albaştri şi conducerea echipei din Bulevardul Ghencea. Aceste încercări au fost, până la urmă, zadarnice, „ultraşii“ continuând protestul şi la meciul cu Poli Iaşi.

Chiar dacă la începutul partidei de sâmbătă seară „băieţii“ lui Marius Lăcătuş au intrat pe gazon cu tricouri inscripţionate cu „Susţineţi echipa“ şi cu un mesaj pe care scria „Împreună suntem mai puternici“, fanii stelişti nu au arătat niciun pic de îndurare şi au continuat scandările împotriva patronului Gigi Becali, dar şi a preşedintelui Valeriu Argăseală.

La începutul întâlnirii, ambele peluze au făcut spectacol cu materialele pirotehnice. Aproximativ 180 de stroboscoape, torţe şi fumigene au fost aprinse atât la sectorul destinat Peluzei de Nord, cât şi la cel ocupat de Peluza de Sud. Cu puţin timp înaintea fluierului de final al primei reprize, aproximativ 500 de fani ai vicecampioanei, atât susţinătorii de la Nord, cât şi cei de la Sud, s-au dus în faţa tribunei oficiale şi i-au cerut lui Becali să vândă clubul.

„Fiesta” a fost însă oprită de către jandarmi, care le-au cerut „ultraşilor” să părăsească incinta stadionului. Forţele de ordine şi-au motivat gestul prin a spune că suporterii se află pe o proprietate privată, al cărui proprietar a ordonat ca ei să fie escortaţi afară. Zis şi făcut. În 15 minute, „tifoşii” s-au mutat după primele porţi ale arenei din Ghencea, continuând scandările.

La sfârşitul meciului, zona Drumeţul a fost împânzită de dube ale Jandarmeriei, respectiv S.P.I.R.. Mai mulţi poliţişti, însoţiţi de câini, au patrulat zona.

După primul succes înregistrat în acest retur de campionat, tehnicianul Stelei, Marius Lăcătuş, s-a arătat mulţumit de prestaţia echipei sale. Totuşi, „Fiara” este de părere că se puteau înscrie mai multe goluri.

„Drăgănescu a viciat rezultatul“

Nemulţumiţi au fost şi ieşenii. Vasile Simionaş, vicepreşedintele Politehnicii, a acuzat grav arbitrajul: „Drăgănescu ne-a dezavantajat. A fost viciere de rezultat. Goian trebuia eliminat. Fazele au fost clare, deci arbitrul a fost rău intenţionat. Dacă a greşit, şi nu a făcut-o intenţionat, înseamnă că este un arbitru foarte slab şi atunci avem o altă problemă”.

Scandările fanilor

-„Argăseală sclav cu plată, pentru Gigi stai şi capră“.

-„M… Argăseală“.

-„Am spus prea multe…mulţi nu ne mai vor. Redaţi-ne fotbalul, libertatea şi lucrurile de care ne e dor“.

-„Glorii călcate în picioare de oameni fără valoare“.

- „Bani mulţi, stelist peste noapte, făţărnicie mai presus de toate“.

image

Nu înţeleg de ce au venit fanii la tribuna oficială.  Dacă plec, plec acasă după meci. Fără mine, Steaua se desfiinţează.

image



Gigi Becali, patron Steaua

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite