Praf de puşcă în „Ţara Lalelelor“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Clasicul“ fotbalului olandez este un meci cu grad maxim de risc. Foste deţinătoare ale Ligii Campionilor, Feyenoord şi Ajax sunt acum doi „monştri“ adormiţi ai fotbalului, în ultimii 11 ani câştigând împreună doar trei titluri în Olanda.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, „De Kuip", stadionul lui Feyenoord, a picat victimă ocupaţiei germane, fiind folosit exclusiv pentru depozitarea de materiale. Între timp, s-a aşternut pacea în lume, nu însă şi pe arena din Rotterdam.

Cel puţin o dată pe an, "cada" de 64.000 de locuri găzduieşte un eveniment care aduce aminte de conflagraţiile mondiale. Vorbim despre "Klassieker", cel mai important meci din campionatul Olandei şi, totodată, cel mai periculos derby din lume.

Au apus de mult vremurile în care cele două echipe aveau Europa la picioare, în perioada 1970-1973. Dominaţia olandeză a început cu Feyenoord, care a cucerit Cupa Campionilor pentru a fi apoi eliminată în turul inaugural al ediţiei următoare de „necunoscuta" UTA!

Ştefan Covaci şi UTA au scris istorie!

Se deschisese astfel drumul pentru extraordinara echipă a Ajaxului, „lăncierii" triumfând trei sezoane la rând, ultimele două sub conducerea tehnică a regretatului tehnician român Ştefan Covaci.

Istoria recentă n-a mai consemnat decât două succese europene izolate: "Imperiul Ajax" a luat Liga Campionilor în 1995, iar Feyenoord s-a mulţumit cu Cupa UEFA în sezonul 2001-2002.

Seceta de trofee a celor doi „granzi" s-a prelungit şi în Eredivisie, ultimul deceniu fiind marcat de monopolul lui PSV Eindhoven şi de surprizele AZ Alkmaar, campioana en-titre, şi Twente Enschede.

Alături de PSV, fosta adversară a Stelei în Liga Europa pare să se fi desprins în ierarhia actualei stagiuni, transformând derbyul Feyenoord - Ajax de astăzi într-o bătălie pentru locul 3.

Pe plan intern, confruntarea dintre Feyenoord şi Ajax a depăşit de mult limitele unui simplu meci de fotbal. Derbyul este de fapt o imagine a rivalităţii dintre două oraşe total diferite, din punct de vedere al culturii şi al atitudinii. Astfel, istoric, "alb-roşii" din Rotterdam sunt ambasadorii docherilor din sudul oraşului-port.

De partea cealaltă, "alb-roşii" din Amsterdam sunt reprezentanţii clasei de mijloc din capitala Olandei, un oraş care oferă un inegalabil amestec de cultură şi decadenţă.

În acest sens, poetul olandez Jules Deelder, originar din Rotterdam, însă suporter al Spartei, rivala locală a lui Feyenoord, a afirmat recent: "Banii din Olanda sunt făcuţi la Rotterdam, împărţiţi cu Haga (n.r.: capitala administrativă) şi vărsaţi în toaleta din Amsterdam!".

Cristi Chivu, căpitan la Ajax!

Peste 100 de meciuri a jucat căpitanul naţionalei României, Cristi Chivu, în tricoul"lăncierilor" între 1999 şi 2003. Mai mult, în 2001, Cristi a fost "uns" de tehnicianul Ronald Koeman căpitan al unei echipe din care mai făceau parte Ibrahimovici şi Van der Vaart. De partea cealaltă, la Feyenoord, cel mai cunoscut român e Sabău, care a cucerit două Cupe ale Olandei şi o Supercupă între 1990 şi 1992.

O istorie pătată cu sânge nevinovat

Jandarmii au intervenit în forţă peste suporteri  Foto: Epa

image

Nimic nu exemplifică mai bine rivalitatea dintre cele două echipe decât violenţele dintre suporteri. Când „F-Side" şi „Vak 410" de la Ajax se întâlnesc cu „Vak S" de la Feyenoord, au loc adevărate linşaje.

De cele mai multe ori bătăile se desfăşoară într-un cadru organizat de liderii de galerie, care stabilesc numărul de combatanţi, armele şi locaţia.

24 noiembrie 1996. În timpul bătăilor dintre cele două galerii cu forţele de ordine, Louis Van Gaal, antrenorul lui Ajax, a fost lovit cu pietre.

23 martie 1997. „Bătălia de la Beverwijk" a rămas în istoria confruntărilor dintre galeriile celor două echipe drept cea mai sângeroasă. Facţiunile rivale s-au atacat înarmate cu bâte, cuţite, ciocane, lanţuri şi chiar cocktailuri Molotov, Carlo Picornie, liderul de 35 de ani ai celor de la Ajax, fiind ucis.

În acea zi nici măcar nu era programat un meci direct între cele două echipe.

15 aprilie 2004. Jorge Acuna, jucător la Feyenoord, a ajuns la spital cu răni grave la cap după ce a fost atacat de fanii lui Ajax la un meci al rezervelor.

Februarie 2009. Cei din Amsterdam îşi aşteaptă rivalii în gară, forţele de ordine fiind obligate să intervină cu duritate. În urma acestui ultim eveniment, primarii celor două oraşe stabilesc împreună cu Liga Olandeză să interzică deplasarea fanilor la meciurile directe. Astfel, în meciul de azi, Ajaxul nu va beneficia de sprijinul propriilor suporteri.

image
image
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite