Portar de forţă majoră

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Portar de forţă majoră
Portar de forţă majoră

Mijlocaşul vasluian Stanislav Ghencev a trebuit să intre în poartă în locul lui Kuciak, eliminat pentru că a aruncat cu sticle în spectatori. Bulgarul a reuşit să blocheze acţiunile ciprioţilor din final.Ghencev a apărat poarta Vasluiului în meciul cu Omonia în ultimele opt minute de joc. Meciul s-a terminat 1-1, vasluienii obţinând calificarea în play-offul pentru Liga Europa.

Un gest stupid al portarului Kuciak, care a aruncat cu obiecte înspre suporterii Omoniei, i-a forţat pe vasluieni să introducă un jucător de câmp în poartă, pentru că toate modificările fuseseră făcute. Cel care şi-a asumat rolul a fost Stanislav Ghencev. Acesta a avut câteva intervenţii spectaculoase, ieşind curajos pe centrări. 

Mijlocaşul a explicat de ce a ales să apere poarta Vasluiului în ultimele minute ale jocului din Cipru: „A trebuit să-mi ajut echipa la Nicosia şi în acel moment mai puţin fericit pentru noi. Atunci când jucam fotbal în cartier cu băieţii mai stăteam şi în poartă. Îmi plăcea să plonjez şi să-mi ajut echipa. La antrenamente, mai în glumă, mai în serios, mai stau în poartă la loviturile de la 11 metri şi să ştiţi că nu mă fac de râs, ba dimpotrivă!”

Antrenorul Cristi Dulca l-a felicitat pe Ghencev pentru curajul de care a dat dovadă în partida cu Omonia. „El a ales să stea în poartă. De astăzi îl bag în pregătire cu portarii. Îl dau pe mâna antrenorului Ion Mangeac. Genchev este un jucător complet. Poate juca pe mai multe posturi şi aarătat că are veleităţi şi de portar.Are priză bună, este înalt şi a dat siguranţă defensivei. Îl felicit pentru curaj, pentru că a fost un lucru pe care noi nu l-am luat în calcul”, a spus antrenorul Vasluiului.

În minutul 89 al partidei, portarul Kuciak a fost eliminat de centralul Paolo Tagliavento. Lovit de fanii ciprioţi cu obiecte, goalkeeperul a ripostat, aruncând la rându-i cu sticle spre ultraşii din peluze.

Kuciak va fi amendat!

image

Dulca se gândeşte să-l sancţioneze pe Kuciak. „Nu e corect ce a făcut el. Nu m-am hotărât încă asupra sancţiunii. Mai mare e însă sancţiunea pentru el, mai ales că nu va juca în turul următor, când, probabil, vom întâlni o echipă de top din Europa“, a spus antrenorul vasluienilor .

„Ne batem şi pentru titlu“

Brazilianul care a marcat golul Vasluiului la Nicosia, Wesley Lopez (stânga), anunţă că moldovenii vor lupta şi pentru câştigarea campionatului. “Echipa are forţa de a obţine titlul. Avem un lot valoros şi ne vom bate cu orice adversar”, a spus Wesley, care ar prefera la tragerea la sorţi de mâine o echipă din Spania.

Vasluienii nu vor fi capi de serie şi vor putea întâlni echipe precum Werder Bremen, Villareal, AS Roma, PSV, Zenit, Benfica, Valencia, în vreme ce Hapoel Tel Aviv şi Metalist Harkov sunt echipele mai accesibile. Jucătorii vor împărţi 500.000 de euro dacă ajung în grupele Ligii Europa.

Cristi Dulca, lovit cu o sticlă

image

Dulca (centru) a fost ţinta suporterilor Omoniei Nicosia


Cristi Dulca e un antrenor fericit după calificarea în play-offul Ligii Europei. „Am eliminat o echipă de tradiţie în Europa, cu un buget de 30 de milioane de euro, drept pentru care calificarea mi se pare mult mai valoroasă”, a afirmat tehnicianul moldovenilor, care a ochit un fotbalist cipriot, pe care l-ar vrea la Vaslui.

“ Chiar dacă are 34 de ani, Konstantinou ne-a făcut multe probleme. E un atacant cu vitalitate şi foarte periculos. Are multă experienţă în cupele europene şi mi-ar plăcea să vină la noi”, a mai spus Dulca.

Antrenorul s-a trezit cu o sticlă în cap de la suporterii Omoniei şi, pentru câteva secunde, şi-a pierdut cunoştinţa. „Mai mult m-am speriat. Eram chiar lângă bancă, aproape de tribună, când s-a întâmplat incidentul. Iniţial, am crezut că mi-au dat cu o piatră ceva... E prima dată când mi se întâmplă asta. Fanii Omoniei sunt fanatici şi erau supăraţi că au pierdut calificarea, de-aia au reacţionat aşa”, a punctat Dulca.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite