Din nou Poli?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Universitatea Politehnică încearcă să-i dea dreptul lui FC Timişoara de a folosi numele iniţial. Instituţia de învăţământ din oraşul de pe Bega a fost recunoscută drept singura îndreptăţită de a folosi numele de Politehnica Timişoara.

Rectorul Universităţii Politehnica, Nicolae Robu, a făcut un scurt rezumat al cazului dintre UPT şi Claudio Zambon: „Ca răspuns la procesul intentat de noi, Zambon a depus la Curtea Constituţională o plângere în care spunea că o parte a legii pe baza căreia noi am înregistrat marca Politehnica Timişoara la OSIM este neconstituţională. Curtea a decis, însă, că legea este perfect valabilă. Astfel, procesul intentat de către UPT la Tribunalul Bucureşti, împotriva lui Zambon, pentru folosirea ilegală a denumirii Politehnica Timişoara, poate continua”.

Revin şi punctele?

Robu este de părere că problemele în privinţa denumirii se vor rezolva în curând. „La următorul termen, ar trebui să obţinem o sentinţă prin care să-i interzicem lui Zambon folosirea numelui de Politehnica Timişoara”, a spus şeful UPT, care este de părere că victoria în acest proces va avea ecou şi la Tribunalul de Arbitraj Sportiv: „Odată ce italianul nu va mai putea folosi numele, cred că vor fi implicaţii serioase şi în procesul clubului cu Zambon de la TAS”.

FC Timişoara nu va reprimi încă cele 6 puncte pe care FRF i le-a retras, drept penalizare pentru că a folosit şi după decizia instanţelor UEFA culorile alb-violet. Pentru ca clubul să beneficieze de cele 6 puncte, trebuie ca TAS să recunoască decizia dată de Curtea Constituţională.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite