Platini: "A fost o greşeală să dăm Ucrainei dreptul de găzduire al Europeanului din 2012"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele UEFA, Michel Platini, a criticat Ucraina, ţara care, împreuna cu Polonia, va găzdui Campionatul European din 2012. Oficialul, care marţi va fi reales în fruntea organizaţiei pe care o conduce din 2007, este îngrijorat din cauza întârzierii lucrărilor la două dintre stadioane, dar şi a dezvoltării infrastructurii.

"Dar ce mai putem face acum? Am dat acest drept Ucrainei. A fost probabil o greşeală, dar le-am dat dreptul de găzduire. Aceasta a fost decizia noastră şi acum trebuie să facem faţă provocărilor. Dar suferim foarte mult. Ştim că, dacă am început aşa, vom continua să suferim până la finalul competiţiei", a declarat Platini, conform gsp.ro.

Secretarul General al UEFA, Gianni Infantino, a confirmat faptul că Ucraina se află în urmă cu pregătirile stadioanelor din Kiev  şi Lvov : "Cel mai probabil stadioanele nu vor fi gata până în luna iunie a acestui an, conform programului. Vor fi gata cel târziu până în octombrie şi va fi timp suficient pentru a le testa. Ştiam că nu va fi uşor, dar în final va fi o sărbătoare magnifică a fotbalului european".

Ucraina, ameninţată de UEFA cu retragerea dreptului de a găzdui turneul final din cauza interferenţei Guvernului la Federaţia de fotbal, a oferit documentele necesare pentru a clarifica situaţia: "Termenul limită pentru sfârşitul lunii martie va fi respectat. Semnele sunt încurajatoare", a mentionat Infantino.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite