„Piţi” junior, la naţională!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vârful Pandurilor a fost inclus de tatăl său în lotul lărgit al echipei naţionale. Marin Condescu, preşedintele grupării din Târgu Jiu, a primit ieri faxul prin care Alex Piţurcă era anunţat că este convocat în premieră sub tricolor.

Fiul selecţionerului Victor Piţurcă are şanse mari să fie alături de tricolori la turneul din Oman, din perioada 10-20 decembrie.

„Sper că această convocare la echipa naţională să îl mai responsabilizeze pe Alex Piţurcă şi mai sper că el va trata cu mai multă responsabilitate ocaziile pe care le avea de acum încolo.

Nu este doar meritul lui Piţurcă această convocare, ci şi al coechipierilor săi care l-au adus în această situaţie”, a declarat Marin Condescu, preşedintele grupării din Târgu Jiu.

Doar 20 de jucători fac deplasarea

Alexandru Piţurcă nu a jucat în toate meciurile pe care le-a disputat echipa sa în acest campionat şi a marcat doar patru goluri în cele 14 etape de până acum.

Directorul general al FRF, Ioan Lupescu, a precizat că Piţurcă junior este convocat în lotul lărgit de 36 de jucători din campionatul intern, precizând că la turneul internaţional amical de la Muscat vor face deplasarea doar 20 dintre aceştia.

Selecţionerul Victor Piţurcă a anunţat luni că pentru turneul din Oman au fost selecţionaţi nu mai puţin de şase jucători ai Universităţii Craiova: Mircea Bornescu, Ovidiu Dănănae, Valerică Găman, Dorel Stoica, Andrei Prepeliţă şi Florin Costea.

La turneul care începe pe 10 decembrie vor participa, pe lângă naţionala României, selecţionata ţării-gazdă şi reprezentativele din Iran şi Costa Rica.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite