Pirlo s-a accidentat din nou. Va fi indisponibil şase săptămâni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La şedinţa de pregătire de vineri, mijlocaşul lui AC Milan a suferit o entorsă la genunchi.

"Pirlo a suferit o entorsă la genunchiul drept, o întindere a unui ligament. Perioada de recuperare este estimată la şase săptămâni", a declarat medicul formaţiei milaneze, Gianluca Melegati.

Andrea Pirlo abia revenise după o accidentare la coapsă şi se pregătea să revină în prima echipă a lui AC Milan astăzi, în partida cu Parma. El va rata dubla manşă cu Tottenham Hotspur, din optimile de finală ale Ligi Campionilor, precum şi câteva meciuri din Serie A.

Pirlo a fost afectat de mai multe accidentări în acest sezon. Accidentat în data de 18 decembrie, la un meci cu AS Roma din Serie A, el a suferit o nouă accidentare la 20 ianuarie, la o partidă cu Bari. Mijlocaşul a jucat în doar 14 meciuri din 24 în acest sezon.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite