Peseiro, salvat de portughezul Joao Paolo

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Giuleştenii au câştigat meciul din Copou cu Poli Iaşi cu ajutorul golurilor marcate de străini. Partida de la Iaşi nu a excelat prin spectacol, dar rapidiştii au reuşit să învingă, trimiţându-i pe ieşeni spre locurile periculoase ale retrogradării.

Pentru Rapid şi antrenorul său, meciul de la Poli Iaşi era unul de a fi sau a nu fi. Jose Peseiro nu a putut conta pe cinci titulari care au avut sau au pretins că au probleme medicale. Fără sprijinul vestiarului, Jose Peseiro avea în faţă spectrul demiterii.

A trebuit să mizeze pe conaţionalul său Joao Paolo, vizat pentru a fi dat afară în această iarnă.Ceilalţi atacanţi, Boya şi Djalovici, sunt în război deschis cu Peseiro, refuzând să joace pe motiv că sunt accidentaţi. Giuleştenii au început cu trac meciul cu ieşenii lui Ionuţ Popa.

Doar Spadacio a încercat să-l surprindă pe Brăneţ cu un şut de la 20 de metri, dar nu a avut succes. În schimb, moldovenii le dau o lovitură grea giuleştenilor în minutul 12, când Miclea marchează de la 16 metri după ce şutul său a fost deviat de J.P. Andrade. Rapidiştii au revenit în joc, Herea având o ocazie în minutul 30.

Ovidiu Herea, coautor la primul gol

Giuleştenii i-au împins pe ieşeni în propria lor jumătate printr-o presiune continuă, egalarea venind în mod logic. Herea a fost la originea primului gol rapidist, şutând periculos în minutul 31. Mingea a ricoşat la Spadacio, care a marcat simplu din 11 metri.

După pauză, Ricardo Fernandes a mai contabilizat o ocazie pentru giuleşteni, anunţând parcă golul ce avea să vină. În minutul 64, Răduţă a scăpat singur, i-a pasat lui Joao Paolo, care din şase metri a înscris fără probleme. Tensiunea meciului şi-a pus amprenta şi asupra staffului tehnic.

Jose Peseiro a cedat psihic în minutul 82, fiind trimis în tribună de arbitrul Tiberiu Lajos. Cinci minute mai târziu a avut loc o încăierare între cele două echipe, Naidin şi Grigore primind cartonaşul roşu. Onuţ a ratat ultima şansă de egalare, trimiţând peste poartă în minutul 89. 

1-2

Poli Iaşi:
Brăneţ - L. Munteanu, A.Ilie, Onuţ, Brăneţ, Buta - Miclea (68 Viveiros), Naidin, Montiel (60 Sfârlea), Milea - Ignatov, Cr.Bratu (56 Tănasă) Antrenor: Ionuţ Popa

Rapid: E.Andrade - Maftei, R.Fernandes, J.P.Andrade, Perjă – Lazăr (46 N. Grigore), Adefemi, Spadacio, Paulista (32 Raduţă), Herea (79 M.Constantin) - Joao Paulo Antrenor: Jose Peseiro

Au marcat: Miclea 12 / Spadacio 31, Joao Paulo 64

Eliminaţi: Naidin, Grigore

Stadionul Emil Alexandrescu: 8.000 spectatori

Arbitru: Tiberiu Lajos

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite