VIDEO FABULOS: „Pensionari“ de lux
0Au fost jucători mari. Acum, la „bătrâneţe“, fac reclamă fotbalului la cele mai exotice locuri de pe glob. Click pentru a-l vedea pe Mateja Kezman la lucru în campionatul din Hong Kong, pe Grafite şi pe Luca Toni în Emirate sau pe Wilhelmsson în Arabia Saudită.
Fotbalul ne aminteşte, din când în când, cât de repede trece timpul şi cum îmbătrânim. Luaţi-l pe Rivaldo, spre exemplu. Parcă a fost ieri când l-am „descoperit" la Deportivo La Coruna, când ne-a fascinat în perioada Barcelona, când am crezut că nu o să mai vedem un fotbalist mai bun decât el (exact cum spunem acum despre Messi sau Cristiano Ronaldo), când l-am văzut sărutând trofeul Cupei Mondiale alături de un alt uriaş al fotbalului, „grăsuţul" Ronaldo.
Anii însă au trecut, iar Rivaldo a ieşit din prim-plan. Cruzeiro, Olympiakos, AEK Atena. Apoi, iarăşi ne-am adus aminte de el, când s-a dus în Uzbekistan, la Bunyadkor, pentru un contract de doi ani, de zece milioane de euro. A fost momentul în care s-a rupt filmul. L-am uitat de tot până când l-am redescoperit acum câteva zile. Rivaldo nu s-a lăsat încă! La 39 de ani joacă în continuare! Unde? Tocmai la Kabuscorp, în Angola. Şi nu e un caz izolat.
„Adevărul" vă arată unde au ajuns staruri din anii trecuţi ai sportului-rege. Aproape toţi au ales ţări exotice pe harta fotbalului. Nu mai au prospeţimea fizică de altădată, însă numele lor le asigură un venit la care mulţi dintre mai tinerii lor colegi nici n-ar visa. În plus, atrag public ca un magnet.
China, noul „ElDorado"
Dacă până acum doar ţările din zona Golfului Persic căutau să-şi promoveze întrecerile interne prin aducerea unor nume sonore, acum şi chinezii au adoptat această metodă. Aşa s-a făcut că Nicolas Anelka (33 de ani) şi Fabio Rochemback (30 de ani) au ajuns în ţara Marelui Zid. Francezul a refuzat chiar o propunere de a rămâne în Europa, de la PSG, semnând pe doi ani cu Shanghai Shenuha. Salariul săptămânal? 235.000 de euro! Acum încearcă să-l convingă pe Drogba să-l urmeze. Fostul mijlocaş al Barcelonei, brazilianul Rochemback, a lăsat şi el clubul din ţara natală, Gremio, mergând la Dalian Aerbin în schimbul unui salariu stagional de 1,3 milioane de dolari.
Kezman - băutură, distracţie şi fotbal
Aproape de China a ajuns şi un alt atacant care a făcut ravagii în Europa la cluburi precum PSV, Chelsea, Atletico Madrid sau Fenerbahçe. Deşi la 32 de ani nu e chiar foarte bătrân, Mateja Kezman a terminat-o cu fotbalul în luna ianuarie. Ultimul său meci l-a bifat în Hong Kong, la clubul South China. De ce tocmai acolo? Pentru că talentatului sârb i-au plăcut mereu băutura şi distracţia, iar în Hong Kong a avut parte de ambele.
„Samuraiul" Ljungberg
Suedezul a făcut carieră la Arsenal, unde a jucat între 1998 şi 2007, câştigând două titluri şi trei cupe. După despărţirea de „tunari", fotbalul l-a dus până în Japonia. A semnat pe şase luni cu gruparea din prima ligă, Shimizu S-Pulse, primind 770.000 de dolari. N-a bifat însă decât opt meciuri, iar în februarie şi-a reziliat înţelegerea cu niponii. La 34 de ani, nu se lasă şi e în căutarea unui nou contract.
Click pentru a mări

Eto'o e cel mai bine plătit din lume
În vremuri în care criza a tăiat toate bugetele, la ruşi a apărut o „minune": Anji Mahacikala. Bugetul clubului? Nelimitat. Cea mai sonoră achiziţie? Samuel Eto'o (31 de ani), cu un salariu stagional de 20 de milioane de euro, care l-a transformat pe camerunez în cel mai bine plătit jucător al planetei! Vârful african nu e singurul nume mare din campionatul din Rusia. În 2010, Dinamo Moscova l-a transferat pe fostul internaţional german Kevin Kuranyi (30 de ani). Acesta a semnat pe trei ani un contract care îi asigură un venit stagional de şase milioane de euro.
Americanii au luat vedete de Hollywood
În tentativa lor de a populariza soccerul, cum îl numesc ei, americanii au apelat la fotbalişti cu alură de actori de Hollywood. David Beckham (36 de ani) e cel mai bun exemplu. În 2007, el a semnat cu LA Galaxy un contract pe şase ani cu un salariu de 6,5 milioane de dolari pe an. Totuşi, costurile aducerii englezului în America au fost suportate nu numai de LA Galaxy, ci în mod egal de toate formaţiile din Major League Soccer. Asta deoarece s-a considerat că Beckham va atrage publicul pe stadioanele din America, iar toate cluburile vor avea de câştigat.
Beckham a fost un deschizător de drumuri. După el, şi alte nume mari din fotbalul mondial au semnat cu grupări din MLS. Din 2011, fostul star al lui Manchester United şi Real Madrid e coechipier cu Robbie Keane (31 de ani). Acesta a fost adus de la Tottenham în schimbul unui contract pe doi ani în valoare totală de 9,75 milioane de dolari.
New York Red Bulls e un alt club care a investit masiv în vedete, transferând doi foşti practicanţi ai tiki-taka. Rafa Marquez (33 de ani) şi Thierry Henry (34 de ani) au lăsat Barcelona pentru a-şi încheia cariera în America. Mexicanul câştigă trei milioane de dolari pe ani în timp ce francezul are un venit stagional de 4,5 milioane de
dolari.
Cine ia cei mai mulţi bani?
Nume Salariu
Eto'o 20.000.000*
Anelka 12.200.000
Beckham 4.900.000
Keane 3.700.000
Henry 3.400.000
* sumele sunt în euro
Au vedete, dar n-au terenuri
Într-o ţară în care cricketul face legea, indienii au preluat şi ei modelul americanilor pentru a populariza fotbalul. Astfel, pe lângă campionatul naţional, s-a înfiinţat o ligă regională, Bengal Premier League Soccer, în care s-au înscris şase echipe. Fiecare a semnat cu un fost mare fotbalist. Crespo (36 de ani) va lua 840.000 de dolari, Fowler (36 de ani) va primi 530.000 de dolari, Pires (38 de ani) va lua 800.000 de dolari, Cannavaro (38 de ani) va încasa 830.000 de dolari, iar Okocha (38 de ani) 550.000 de dolari. Competiţia ar fi trebuit să înceapă la 24 martie, însă s-a amânat întrucât organizatorii n-au găsit terenuri!
Zona arabă, cea mai atractivă
Petrodolarii şi luxul sunt argumentele cele mai convingătoare. La Al-Nasr, în Dubai, Zenga îi are sub comanda sa pe Bresciano (32 de ani) şi pe Toni (34 de ani). Primul ia două milioane de euro pe sezon, iar italianul peste trei milioane. Tot în Dubai, dar la Al-Ahli, a ajuns şi fostul golgheter al Bundesligii, Grafite (32 de ani), care încasează trei milioane de euro pe an. La Al-Jazira, australianul Lucas Neill (34 de ani) ia două milioane de euro pe sezon. Venituri similare le au în Qatar şi în Arabia Saudită jucători precum Dindane (31 de ani) şi Wilhelmsson (32 de ani).
„Romanticii" s-au întors acasă
Există şi foşti mari jucători, care, în loc să joace în ţări exotice pe bani mulţi, preferă să-şi încheie cariera acasă. În această categorie intră David Trezeguet (34 de ani), Mauro Camoranesi (35 de ani) şi Deco (34 de ani). Francezul de origine argentiniană a crescut la Buenos Aires, iar în prezent evoluează în liga secundă din ţara natală, la River Plate. La fel a procedat şi mijlocaşul italiano-argentinian, Mauro Camoranesi, care a ajuns în prima ligă, la Lanus. Născut în Brazilia, fostul internaţional portughez Deco joacă acum la Fluminense.
CLICK PENTRU A VEDEA UN GOL AL LUI TONI LA AL-NASR.
CLICK PENTRU A VEDEA CUM GRAFITE ÎNSCRIE LA AL-AHLI.