FOTBAL: Patru antrenori demişi în Liga I

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Daniel Mogoşanu este al patrulea antrenor principal demis de la începutul sezonului în Liga I de fotbal, după Ion Moldovan, Florin Marin şi Cristiano Bergodi.

Înfrângerea suferită de Universitatea Craiova sâmbătă, pe teren propriu, cu Rapid Bucureşti (3-4), i-a fost fatală lui Mogoşanu, schimbat cu Eugen Neagoe.

Primul antrenor demis în actuala stagiune a fost Ion Moldovan, care nu a rezistat decât trei etape pe banca nou-promovatei Astra Ploieşti, după care a fost instalat italianul Nicolo Napoli.

Florin Marin a fost demis de la Ceahlăul Piatra Neamţ după etapa a şasea, iar în locul său a fost numit Mihai Ionescu. Nici Cristiano Bergodi nu a prins etapa a şaptea, fiind demis săptămâna trecută de la Steaua, după meciul cu Sheriff Tiraspol, din Europa League, iar în locul său a fost numit Mihai Stoichiţă.

Sandu Tăbârcă, antrenorul principal al echipei Gloria Bistriţa, şi-a mai pierdut şi el din prerogative prin numirea lui Florin Halagian în funcţia de director tehnic şi manager general al actualei ''lanterne roşii''.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite