Patronul lui Kuban: "Dan Petrescu are karma"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După nouă etape în campionatul rus, Kuban Krasnodar, echipa lui Dan Petrescu este pe locul trei, cu 16 puncte, la un punct de liderul Lokomotiv Moscova, şi la egalitate cu campioana en-titre, Zenit.

"Oleg Mkrtchan l-a iubit din primul moment, încă din clipa în care ne-am aşezat la negocieri mi-a zis că Petrescu are karma, va aduce succesele la Kuban. Până acum nu l-a dezamăgit, deşi era destul de pesimist înaintea startului noului campionat. Mi-a spus că este conştient că prima ligă nu se compară cu eşalonul secund şi că nu aşteaptă minuni de la echipă, dar ar fi fericit ca in primul an să fie undeva pe la locul 10. Mă bucur mult pentru parcursul de acum, pentru că se confirmă ce i-am spus din start lui Mkrtchan, că Dan Petrescu nu doar că îl va promova, ci în maximum trei ani va duce echipa în lupta pentru titlu", a spus impresarul care l-a dus pe Dan Petrescu la Kuban, Nicolae Pirnau, pentru ziare.com.

"Toată lumea îl iubeşte, deşi nu este ca în alte ţări, unde oamenii te opresc pe stradă şi îţi cer autografe. După fiecare meci, fanii îi strigă numele şi îl aplaudă, iar Petrescu a ştiut să-i apropie, le mulţumeşte pentru susţinere", a mai declarat Pirnau.


Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite