FOTBAL: Dragomir: "Pandurii nu va mai fi programată în campionat"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTBAL: Dragomir: "Pandurii nu va mai fi programată în campionat"
FOTBAL: Dragomir: "Pandurii nu va mai fi programată în campionat"

Preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a declarat, miercuri că a înştiinţat clubul Pandurii Târgu Jiu, că în cazul în care nu ajunge la un acord cu FC Dinamo până joi, echipa antrenată de Sorin Cârţu nu va fi programată în etapa a VIII-a a Ligii I.

"Eu nu am făcut decât să pun în aplicare deciziile comisiilor jurisdicţionale. Am luat în discuţie astăzi în Comitetul Executiv decizia neprogramării echipei Pandurii. Am trimis deja hârtie către Pandurii prin care îi înştiinţam, şi, dacă până mâine nu va rezolva litigiul pe care îl au cu Dinamo, nu vor fi programaţi în campionat. Asta este prima măsură împotriva clubului Pandurii, propunea de dezafiliere urmând să fie luată într-o altă şedinţă a Adunării Generale dacă nu se stinge litigiul", a declarat Dragomir.  

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu, declarase la începutul lunii, că oficialii clubului Pandurii Târgu Jiu au timp până la 23 septembrie să retragă plângerea din instanţele civile în cazul Ilie Iordache, în caz contrar urmând să suporte pedepsele pentru încălcarea statului FRF."Clubul Pandurii s-a adresat instanţelor civile, lucru care este interzis de statutul Federaţiei. I s-a transmis o primă comunicare să retragă plângerea, i s-a transmis şi a doua că încalcă statutul Federaţiei şi dacă nu va retrage plângerea vor fi aplicate sancţiunile din statut. Clubul Pandurii are timp până la 23 septembrie să retragă plângerea. Există o sesizare făcută la Comitetul Executiv şi ea se va putea pune în aplicare dacă plângerea nu va fi retrasă", a spus Sandu.

Jucătorul Ilie Iordache a fost declarat liber de contract în litigiul cu gruparea Pandurii Târgu Jiu de Curtea de Arbitraj pentru Fotbal (CAF) din cadrul FRF, motiv pentru care preşedintele Marin Condescu s-a adresat Tribunalului Gorj, obţinând o decizie de suspendare a punerii în aplicare a hotărârii luate pe linie sportivă. Ulterior, această decizie a Tribunalului Gorj a fost casată de Curtea de Apel Craiova şi retrimisă spre judecare. În acel moment, Comisia de Soluţionare a Litigiilor din cadrul LPF a judecat pe fond un memoriu al FC Dinamo, clubul care îl cedase pe jucătorului Ilie Iordache către Pandurii Târgu Jiu. Având în vedere o clauză din acordul de transfer, Comisia de Soluţionare a Litigiilor a LPF a obligat gruparea Pandurii Târgu Jiu la plata sumei de 1 milion de euro către FC Dinamo. De asemenea, Comisia de Recurs a LPF a menţinut decizia Comisiei de Soluţionare a Litigiilor, respingând memoriul clubului Pandurii ca neîntemeiat.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite