Galaţi: La Oţelul, primele se măsoară în zile de vacanţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dacă nu obţin mai mult de şase puncte în ultimele patru meciuri, gălăţenii vor fi chemaţi la antrenament pe 2 ianuarie.

Antrenorul Dorinel Munteanu (foto) a găsit o modalitate inedită de a-şi motiva jucătorii, în condiţiile în care clubul trece printr-o criză financiară acută iar jucătorii nu şi-au primit salariile de trei luni. Munteanu şi-a anunţat jucătorii că orice punct obţinut în ultimele patru etape poate însemna câte o zi de vacanţă în plus după Revelion.

"Ultimul salariul primit a fost pentru luna iulie, dar trebuie să înţelegem situaţia cu toţii. Să avem răbdare, că vom fi plătiţi cât de curând. Să ne concentrăm la maxim pentru aceste ultime patru etape, foarte importante pentru clasament şi viitorul nostru. Eu vrea să obţinem măcar nouă puncte, pentru a avea o iarnă liniştită.

Le-am transmis jucătorilor că, dacă voi fi mulţumit de câte puncte vor aduna, le voi oferi patru sau cinci zile în plus la vacanţa de iarnă. Altfel, reunirea lotului va fi chiar pe 2 ianuarie, nicio zi mai târziu", a declarat Munteanu.

Se fac demersuri pentru suspendarea lui Kolev

Directorul general al FC Oţelul, Marius Stan, a dezvăluit că portarul bulgar Stoian Kolev a plecat de la echipă fără să anunţe pe nimeni, comportament în urma căruia s-au demarat procedurile de obţinere a suspendării sale până la finalul contractului, scadent vara viitoare.

"Ne-a trimis o notificare la club prin intermediul avocatului său în care mi se cer scuze public pentru că am declarat că are comportament de mercenar. Nu am de ce să o fac, nu este nimic jignitor în ce am afirmat. El a găsit de cuviinţă să dispară. Astfel, ne-a ajutat.

Ne-a permis să începem o procedură disciplinară împotriva lui. Am cerut la comisie să fie suspendat până când îi expiră contractul cu noi, chiar să ne plătească daune pentru că noi am investit cu el. Nu îl înţeleg, are 35 de ani de ani şi dacă nu apără pnă în vară nu-l mai ia nimeni atunci", a declarat Marius Stan.

Stan a precizat că Stoian Kolev nu poate să depună memoriu pentru a deveni jucător liber. "Am avut grijă să nu depăşim 60 de zile de întârziere, deci nu riscăm să poată pleca gratis ca jucător liber în iarnă", a adăugat Stan.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite