Opinie: Opreşte-te o secundă!
0
Mă aflam la Doneţk, în seara calificării Şahtiorului în finala Cupei UEFA. Echipa a mers la Donbass Palace, un hotel opulent ce îi aparţine lui Ahmetov.
Petrecerea s-a întins târziu în noapte, iar Lucescu m-a rugat să vin la 10 dimineaţa pentru interviul promis. Mă conformez, ajung chiar mai repede, dar Lucescu venise deja.
„Aşteaptă-mă, am ceva important de discutat cu un impresar“. La 12, Il Luce zboară pe uşa hotelului: „Trebuie să fug, vino la două. Mergem la cantonament!“. Şi mai bine, mă gândesc eu. La ora stabilită, şoferul lui Lucescu îmi deschide uşa maşinii. În spate, antrenorul vorbea la telefon.
Despre fotbal, bineînţeles. Ajungem la baza de pregătire a Şahtiorului: „Hai să-ţi arăt biroul, că trebuie să ies la antrenament!“. Nu apuc să scot aparatul foto că Lucescu dispare. Înapoi la hotel, şi antrenorul intră într-o discuţie cu Ahmetov. Se făcuse deja seară, încep să scriu corespondenţa, conştient că interviul se amână.
„Hai să ne uităm la Steaua – Dinamo şi vorbim mâine!“, zâmbeşte Lucescu. Din interviul de a doua zi, amintesc doar atât: „Nu aveam cum să accept să fiu antrenorul naţionalei. Am intrat într-un ritm din care nu mai pot ieşi. La naţională, ai o acţiune-două pe lună. Eu sunt antrenor 24 de ore din 24, 365 de zile din 365!“.
Inima lui Il luce a spus altceva: „Opreşte-te o secundă!“.
Se încarcă comentariile...
