Nu scăpăm de Spania!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce au cucerit Europa şi lumea la seniori, ibericii au pus mâna şi pe titlul continental la Under 21. Nimeni şi nimic nu poate opri tăvălugul „tiki-taka“. Spania demonstrează că are resurse pentru a domina mult timp de-acum încolo fotbalul mondial.

Cei care se aşteptau la retragerea generaţiei de excepţie conduse de Xavi, Puyol sau Casillas au primit o grea lovitură. Din spate vin puternic Thiago, Adrian şi Mata, pentru a aminti doar câteva nume dintr-o altă naţională a Spaniei la fel de genială, fără rival la Europeanul Under 21 din Danemarca. Ibericii nu se mai impuseseră la această categorie de vârstă de la turneul final de la Bucureşti din 1998.

Au găsit însă momentul ideal pentru al treilea titlu din istorie la tineret, adică într-o perioadă în care „Furia roşie" este, în acelaşi timp, campioană mondială şi europeană la seniori. O adevărată trilogie, care nu vine întâmplător, fiind rezultatul unei strategii pe termen lung, pornind de la fundaţia reprezentată de sectorul juvenil.

Sistem de joc asemănător

Centrele de copii şi juniori de la Barcelona, Madrid, Sevilla, Valencia sau Bilbao sunt inepuizabile, fabricând fotbalişti de valoare pe bandă rulantă. Aşa se face că, la turneul Under 21 abia încheiat, în primul 11 al Spaniei nu şi-au găsit loc un Bojan Krkici (AS Roma), un Diego Capel (FC Sevilla) sau un Jeffren (Barcelona), jucători cu greutate atât în La Liga, cât şi pe plan european. Liantul dintre primele reprezentative este atât de mare încât mijlocaşii Javi Martinez şi Mata au stabilit o premieră mondială: campioni cu naţionala mare în Africa de Sud anul trecut şi campioni continentali cu „La Rojita", numele de alint al celor de la Under 21.

Casillas arată cu mândrie trofeul Euro 2008 Foto: Reuters



Mai mult, pentru a asigura o continuitate, toţi selecţionerii Spaniei, începând chiar cu Vicente del Bosque, aplică o tactică de joc cu câteva puncte fixe: patru fundaşi, un singur vârf de careu şi accent pe posesia mingii. Variază doar aşezarea în teren la mijloc (4-5-1, 4-2-3-1 sau ofensivul 4-3-3) în funcţie de necesităţi. Totul sub coordonarea fostului internaţional Fernando Hierro, directorul sportiv al Federaţiei Spaniole. „Îi dedicăm victoria", a spus Luis Milla, selecţionerul de la Under 21, Hierro urmând să părăsească postul pe care l-a ocupat în ultimii patru ani.

Urmează Euro 2012 şi Olimpiada

image

Villa pupă Cupa Mondială, sub privirile colegilor



Însetaţi de trofee, spaniolii şi-au trasat deja următoarele ţinte primordiale. În primul rând, este vorba de Euro 2012 din Polonia şi Ucraina, unde echipa lui Del Bosque are şansa să devină prima naţiune europeană care-şi păstrează coroana. Apoi, tot vara viitoare, Olimpiada de la Londra poate consacra definitiv noul val de superfotbalişti deţinut de Spania.

Noul Messi vine la Bucureşti

Cronologic, până la Euro 2012 şi Olimpiadă, următorul turneu final cu Spania printre participante va fi în România peste numai o lună (20 iulie - 1 august). La Europeanul Under 19 de la Bucureşti, ibericii pleacă din postura de mari favoriţi, iar noi îl vom putea urmări la lucru pe Gerard Deulofeu, un puşti de doar 17 ani crescut la Academia Barcelonei, a cărui tehnică e asemănată deja cu cea a lui Leo Messi.

Dominaţia ibericilor

- Seniori - campioni europeni în 2008 şi mondiali în 2010
- Under 23 - calificaţi la Olimpiada din 2012 de la Londra*
- Under 21 - campioni europeni în 2011
- Under 20 - calificaţi la Mondialul din Columbia (29 iulie - 20 august 2011)
- Under 19 - calificaţi la Europeanul de la Bucureşti (20 iulie - 1 august 2011)
- Under 17 - nu s-au calificat nici la Europene şi nici la Mondiale în 2011

*regulamentul turneului olimpic de fotbal permite înscrierea în lot a trei jucători peste vârsta de 23 de ani

„Ucenicul lui Hagi" este elveţian

Elveţia a pierdut finala, însă l-a câştigat pe mijlocaşul Xherdan Shakiri (FC Basel), un mare talent al fotbalului european. „Este ucenicul marelui Hagi", au scris spaniolii de la „As", comparaţie de care elveţianul poate fi mândru.

Superlativele Spaniei la Euro 2011

image



- Adrian Lopez - stânga, (La Coruna) - cel mai bun jucător şi golgheterul competiţiei, cu cinci reuşite.
- Thiago Alcantara - mijloc,  (Barcelona) - cel mai bun jucător al finalei, autorul unui gol fabulos, din lovitură liberă de la 40 de metri.
- Mata - dreapta (Valencia) - cel mai bun pasator al turneului.


image
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite