„Nicoliţă poate fi titular cu Serbia“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
„Nicoliţă poate fi titular cu Serbia“
„Nicoliţă poate fi titular cu Serbia“

După evoluţia de excepţie de la Mediaş, încununată cu un gol de generic, Bănel Nicoliţă (foto) a reintrat în atenţia echipei naţionale.

Selecţionerul Răzvan Lucescu a declarat că îl are în vedere pe stelist, chiar dacă până acum nu îl convocase la niciunul dintre cele patru meciuri în care a stat pe banca tricolorilor.

„Dacă Nicoliţă continuă să joace cum a făcut-o la Mediaş, poate fi pe teren la Belgrad din primul minut”, a spus Lucescu jr la GSP TV.

Bănel l-a impresionat şi pe finanţatorul Stelei. „Pe Nicoliţă nu am să-l mai critic niciodată pentru că este fotbalist! Când v-am spus eu că e cel mai bun jucător din România, nu m-aţi crezut! Nicoliţă este unul dintre fotbaliştii exponenţiali ai Stelei şi poate fi vândut şi el pe viitor în străinătate”, a declarat Gigi Becali.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite