Neşu: „Nu-mi mai simt corpul!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La un banal antrenament al celor de la Utrecht, fostul stelist şi-a fracturat o vertebră cervicală, accidentare care l-ar fi putut paraliza. Gravitatea accidentării lui Neşu şi perioada sa de indisponibilitate depind de nivelul la care coloana vertebrală a fost afectată.

Suporterii Stelei pot depune mărturie despre devotamentul şi spiritul de sacrificiu arătat de Mihăiţă Neşu atât în meciuri, cât şi la antrenamente. Transferat la Utrecht, „Bişonul" nu s-a schimbat deloc, iar acest lucru îi putea fi fatal. Ieri, la o banală şedinţă de pregătire a echipei olandeze, Neşu a căzut la pământ după un contact aerian cu fundaşul Schut, cel care-şi dăduse un autogol în meciul cu Steaua din toamna trecută. „Nu-mi mai simt corpul de la bărbie în jos!", a fost semnalul de alarmă dat chiar de Mihăiţă, întins pe iarbă. Coechipierii săi au înţeles că e ceva grav, iar cei mai „slabi" dintre ei au început să plângă, conform martorilor prezenţi.

Colegii lui Neşu, îngrijoraţi de soarta românului luat cu Salvarea   Foto: WWW.INFOSTRADASPORTS.COM



Transportat la Spitalul Universitar din Utrecht, Neşu a intrat de urgenţă pe mâna medicilor, fiind operat de o echipă de cinci doctori timp de câteva ore. Primul diagnostic n-a fost deloc încurajator: vertebră ruptă în zona superioară a coloanei vertebrale. „După operaţie vom putea estima şi perioada de convalescenţă a românului", au anunţat olandezii pe site-ul oficial. „Depinde la ce nivel e, nu ştiu acum despre ce e vorba. Vertebra are corp, are apofize transverse, are apofize spinoase. Consecinţa poate fi de la paralizie până la imobilizare de o lună", a comentat Pompiliu Popescu, medicul naţionalei României. De altfel, Neşu a ieşit din calculele selecţionerului Răzvan Lucescu pentru meciul cu Bosnia de la începutul lunii viitoare.

Tatăl lui Neşu a aflat de la „Adevărul"

Tatăl fotbalistului, fostul mare arbitru Mircea Neşu, nu ştia nimic în momentul în care a fost contactat de „Adevărul". Ulterior, după ce a luat legătura cu nora sa, Maria, aflată în Olanda, Mircea Neşu ne-a declarat: „Mă rog non-stop alături de soţia mea, Monica. Aş fi preferat să păţesc eu ceva în locul lui Mihăiţă". Tatăl lui Neşu era conştient de gravitatea situaţiei, el însuşi fiind medic, specializarea balneo-fizio-terapie.

Neşu, un „kamikaze" modern

Până la accidentarea de ieri, Mihăiţă Neşu a mai trecut prin alte momente dificile pe terenul de fotbal, în special din cauza stilului său agresiv, dus la limita regulamentului. Chiar şi lovit, „Bişonul" continua de fiecare dată să joace, cu capul bandajat. De asemenea, fanii Stelei îşi aduc aminte de bătăile, la propriu, încinse de Neşu în meciurile amicale ale roş-albaştrilor.

image
image
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite