Ne trebuie şase din şase pentru urna a doua

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ne trebuie şase din şase pentru urna a doua
Ne trebuie şase din şase pentru urna a doua

România trebuie să învingă Austria şi Feroe pentru a avea o grupă accesibilă în calificările pentru Euro. Egalul din Franţa are un merit important în perspectiva viitorului.

Remiza de la Paris ne-a consolidat locul în urna a doua valorică pentru tragerea la sorţi a următoarelor preliminarii. În campania pentru Euro 2012 din Ucraina şi Polonia, UEFA va organiza nouă grupe (şase de câte şase echipe, plus alte trei cu câte cinci formaţii). La turneul final vor merge primele clasate din fiecare grupă, ocupanta locului doi cu cel mai bun punctaj, alături de alte patru echipe venite din „baraj“.

Programul ne avantajează în lupta indirectă cu Slovacia, Israel şi Bulgaria pentru menţinerea între primele 18 naţionale, ierarhie realizată pe baza rezultatelor din ultimele două cicluri de calificare, şi, bineînţeles, din actualele preliminarii. Practic, cu două victorii din ultimele trei partide (cu Austria şi cu Feroe pe teren propriu, şi cu Serbia în deplasare), „tricolorii“ îşi vor îndeplini obiectivul: menţinerea în urna a doua valorică şi uşurarea drumului spre Euro 2012.

Începutul dezastruos ne-a distrus şansele de a ajunge la Mondiale

După ultimele două rezultate înregistrate de România, victorie în Lituania şi egal cu Franţa, ne dăm seama cât de mult a contat începutul dezastruos al campaniei de calificare. În acest moment, şansele noastre de a ajunge în Africa de Sud sunt mai degrabă de domeniul SF-ului.

Ar trebui ca România să câştige tot, Franţa să piardă două meciuri din cele trei cu Serbia, Feroe şi Austria, iar golaverajul României (primul criteriu de departajare) să fie mai bun decât cel al francezilor. Nici aşa un loc la baraj nu ar fi asigurat, pentru că cel mai prost clasată echipă de pe locul doi din cele nouă grupe rămâne acasă.

Rezultatele care ne-au dus în această situaţie sunt înfrângerile cu Lituania, Serbia (de acasă) şi Austria (în deplasare). Dacă am fi câştigat toate aceste trei partide, acum eram pe primul loc, cu 17 puncte, Serbia avea doar 15, iar Franţa 14. Şi dacă am fi învins măcar cu Lituania şi Austria am fi fost pe locul doi, la egalitate cu Franţa.

image
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite