Nasri, spaima „diavolilor“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mijlocaşul lui Arsenal a marcat o „dublă” în derby-ul cu Manchester United. Antrenorul Arsene Wenger l-a învins cu 2-1 pe faimosul său omolog de la Manchester, Sir Alex Ferguson.

Arsenal a învins cu 2-1 marea rivală Manchester United într-o partidă disputată la Londra, pe Emirates Stadium, în cadrul etapei a 12-a din Premier League. Eroul „tunarilor” a fost tânărul mijlocaş francez Samir Nasri care a marcat ambele goluri ale gazdelor în minutele 23 şi 48.

Echipa lui Sir Alex Ferguson a marcat prea târziu, în minutul 89, prin Rafael Da Silva, un fundaş brazilian în vârstă de doar 18 ani. Partida a fost spectaculoasă, mai ales în primele 20 de minute, cu o echipă-gazdă mai determinată să câştige în faţa „diavolilor” din Manchester.

Partida a fost şi un duel între doi dintre cei mai celebri antrenori din fotbalul european, Arsene Wenger (Arsenal) şi Alex Ferguson (United), care s-au întâlnit în al 12-lea an consecutiv.

În urma acestei victorii, Arsenal a urcat pe locul trei în clasament, în timp ce Manchester United a coborât pe locul al patrulea.

Anglia, etapa a 12-a

Arsenal – Manchester United   2-1
Nasri 22, 48 / R.D Silva 90
Wigan Athletic – Stoke City  0-0
Hull City – Bolton  0-1
Taylor 50
Sunderland – Portsmouth  1-2
Cisse 4 / Belhadj 51, J. Defoe 90 (penalty)
West Ham – Everton   1-3
Collison 63 / Lescott 83, Saha 85,86
Clasament: 1.Chelsea 26p (27-4), 2. Liverpool 26p (16-8),
3. Arsenal 23p (25-13), 4. Manchester U.21p (20-10)...

Germania, etapa a 12-a 

FC Koln – Hanovra   2-1
Geromel 42, Sanou 71 / Schlaudraff 15
Bielefeld – Monchengladbach   0-2
Marin 6, 80
Bochum – Werder Bremen  0-0
Hamburg – Borussia Dortmund   2-1
Petrici 9, Olici 34 / Hajnal 48
Karlsruhe – Leverkusen   3-3
A.D Silva 37, Sebastian 60, Jashvili 77
 / Helmes 1, Kiessling 17, Kadlec 24
Wolfsburg – Cottbus   3-0
Grafite 36 (penalty), 55, 81
Clasament: 1. Hoffenheim 25p (31-16), 2. Leverkusen 25p (29-14), 3. Hamburg 23p (19-19), 4. Bayern Munchen 21p (25-17)...

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite