VIDEO Muzeul Messi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Galacticii“ au ţinut piept „extratereştrilor“, dar nu l-au putut opri pe starul argentinian, autor a două goluri şi al unei pase decisive. Cu o prestaţie senzaţională, Leo Messi ne-a făcut să plângem şi mai tare după anularea amicalului naţionalei României contra Argentinei.

A fost un „El Clasico" pentru turişti. La mijlocul lui august, cei care au avut inspiraţia unui concediu la Barcelona s-au dus grămadă la stadion, profitând şi de generozitatea oficialilor catalani de a anula privilegiul abonaţilor la returul Supercupei cu Real Madrid. Aşadar, peste 90.000 de vizitatori au pătruns miercuri noapte în muzeul „Camp Nou", aşteptând să-l descopere pe „zeul" Messi. Cu siguranţă în tribune au fost şi mulţi români, mai norocoşi decât cei 50.000 de „ţepuiţi" de pe „Arena Naţională". La o săptămână după ce trebuia să-l vedem în piele şi oase la Bucureşti, în România - Argentina, Messi ne-a încântat (a câta oară?) la televizor. În loc de o „miuţă" cu Piţurcă şi ai săi, sud-americanul-minune s-a distrat cu comando-ul lui Jose Mourinho.

Messi, fotbal de Play-Station

A doua oară în trei zile, Real Madrid a demontat cu un presing ucigător ţesătura de pase a Barcelonei. „Galacticii" trebuiau să mai facă un singur lucru pentru a fi perfecţi: să-l oprească pe diabolicul Messi. „Balonul de Aur" a fost însă de nestăvilit. Mai întâi, a şerpuit printre fundaşii Realului şi l-a servit perfect pe Iniesta: 1-0. Apoi, l-a pus în genunchi pe Ronaldo şi a săltat mingea cu dreptul peste Casillas: 2-1. Se putea mai mult? 3-2 în minutul 88, de această dată cu stângul, spre disperarea aceluiaşi Casillas. „Un Messi incredibil şi un Madrid enorm" şi „De ce? Din cauza lui Messi" au fost titlurile sugestive date cele două ziare de casă ale Realului, „Marca", respectiv „As". „Sincer, nu credeam că vom fi capabili să câştigăm această Supercupă. Pentru mine e o surpriză plăcută", a declarat la final Pep Guardiola, recunoscând superioritatea de ansamblu a Realului pe parcursul celor două manşe.

„Mou" vede un progres în jocul Realului

Deşi au pierdut primul trofeu al sezonului, „albii" se pot declara mulţumiţi de faptul că în multe momente au sufocat celebra tiki-taka a Barcelonei. „Am demonstrat că suntem mai buni decât anul trecut. Supercupa nu e atât de importantă, dar nu pot să ascund faptul că sunt dezamăgit", a spus Jose Mourinho, amintindu-şi, probabil, de acel 0-5 cu care a fost spulberat pe „Camp Nou" toamna trecută.

"Am văzut Barcelona cu Real. Madridul are o echipă mai puternică, dar ăia îl au pe Messi. Ăsta trebuie scos din fotbal. Nu e om, e maşină.''
Gigi Becali patron Steaua

Messi, urât mirositor?

Un gest al lui Jose Mourinho care i-a scandalizat pe catalani s-a petrecut în timpul meciului, pe marginea terenului. Astfel, într-un moment în care Leo Messi s-a apropiat de el în urmărirea unei mingi, antrenorul Realului şi-a fluturat mâna în zona nasului, cu un zâmbet dispreţuitor pe faţă. Dacă federaţia spaniolă se va autosesiza, atunci Morinho riscă o sancţiune considerabilă, care se va aplica în campionat.

13 goluri a dat Leo Messi în 15 meciuri disputate contra celor de la Real Madrid.

11 trofee a strâns Pep Guardiola ca tehnician al Barcelonei, depăşindu-l la acest capitol pe celebrul Johann Cruyff.

100 de goluri a dat Cristiano Ronaldo pentru Real, cifră atinsă cu reuşita de pe „Camp Nou".

Mourinho „le-a scos ochii" catalanilor

Un „El Clasico" condimentat cu de toate nu putea fi lipsit de incidente. După 180 de minute de fotbal-spectacol, luând în considerare şi meciul tur, lucrurile au scăpat de sub control în prelungirile întâlnirii de miercuri seară. A fost de-ajuns o intrare brutală a lui Marcelo asupra debutantului Fabregas pentru ca jucătorii celor două mari rivale să încingă ad-hoc o partidă de box. Plecat deja la vestiare, Marcelo a fost urmat de Özil şi de David Villa, care au văzut „roşu" deşi nu se mai aflau în joc.

image

Momentul-vedetă i-a aparţinut însă lui Jose Mourinho, intrat şi el în vâltoarea încăierării.  În războiul său cu catalanii, „The Special One" a apelat la o „armă" neconvenţională, băgându-i un deget în ochi secundului lui Guardiola, Tito Vilanova, care s-a revanşat cu un brânci serios aplicat portughezului! „Nu-l cunosc pe acest domn Vilanova!", a fost singura explicaţie dată de Mourinho în faţa jurnaliştilor. „N-au ştiut să piardă. Mourinho distruge fotbalul spaniol", a reacţionat catalanul Gerard Pique, condamnând comportamentul antrenorului lusitan.

Madrilenii au „fentat" premierea

„Imaginea Realului e una lamentabilă şi patetică. Faultul lui Marcelo la Fabregas a fost criminal", a spus şi mijlocaşul Xavi Hernandez, lansând un atac dur la adresa madrilenilor. Cu nervii la pământ, „galacticii" au mai făcut un gest lipsit de sportivitate, plecând la vestiare înainte ca Barcelona să primească trofeul Supercupei.

Barcelona: Valdes - D. Alves, Mascherano, Pique, Abidal - Xavi, Busquets (Keita 84), Iniesta - Pedro (Fabregas 82), Messi, D. Villa (Adriano 73). Antrenor: Josep Guardiola
Real Madrid: Casillas - S. Ramos, Pepe, Carvalho, Coentrao - Xabi Alonso, Khedira (Marcelo 46) - Di Maria (Higuain 63), Özil (Kaka 77), C. Ronaldo - Benzema. Antrenor: Jose Mourinho
Goluri: Iniesta 14, Messi 44, 88 / C. Ronaldo 19, Benzema 82
Eliminaţi: D. Villa 90+5 /
Marcelo 90+4, Özil 90+5
Stadion „Camp Nou": 93.000
Arbitru: Fernandez Borbalan

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite