Mutu şi Fiorentina au căzut din nou la pace

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La o zi după conferinţa de presă în care şi-a cerut scuze faţă de toată suflarea “viola”, atacantul român a revenit pe „Artemio Franchi” pentru o întâlnire decisivă cu preşedintele Andrea Della Valle.

Îmbrăcat elegant, la volanul unui Range Rover, Adrian Mutu a ajuns la stadion la ora 17.45. La 18.30 era înapoi în maşină, un zâmbet tot! „A fost o discuţie pozitivă, cordială", a spus Mutu, după care le-a transmis jurnaliştilor italieni: „Sper să joc miercuri cu Genoa".

Conform presei italiene, Mutu şi-a cerut din nou scuze în faţa lui Della Valle, asigurându-l de onestitatea intenţiilor sale. Bossul Fiorentinei a fost încântat de discursul românului, s-a îmbrăţişat cu acesta la final, dar nu i-a promis nimic.

Mihajlovici, ultimul obstacol?

Mai întâi vrea să se asigure că toată lumea e de acord cu revenirea lui Mutu, aspect ce va fi clarificat după meciul de azi cu Lazio. „Apoi, nu va mai exista niciun obstacol: Mutu va fi din nou jucătorul Fiorentinei", a concluzionat site-ul Violanews.com.

Se pare că Della Valle aşteaptă şi „ok-ul" lui Sinişa Mihajlovici, care prin declaraţiile din ultimele zile şi-a exprimat reticenţa privind revenirea lui Mutu. „Vorbim de Mutu de 3-4 luni, iar eu vreau să ne concentrăm pe meciul cu Lazio. Preşedintele a spus deja că poate fi reprimit la echipă", a spus ieri sârbul, semn că Mutu nu a fost iertat chiar de toată lumea.

„Teatrul lui Mutu", ironizat de presă

„Un teatru ieftin inevitabil. Şi previzibil... O mutare mediatică perfectă. Îl invităm pe «Il Fenomeno» să piardă mai puţine nopţi şi să frecventeze şi mai puţin maidanele de la periferie", scria ieri într-un editorial din „La Repubblica" despre revenirea lui Mutu.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite