Mutu, prins dopat şi după Lazio-Fiorentina

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mutu a fost găsit pozitiv la un control anti-doping şi riscă o suspendare cuprinsă între unu şi patru ani
Mutu a fost găsit pozitiv la un control anti-doping şi riscă o suspendare cuprinsă între unu şi patru ani

Atacantul a fost găsit pozitiv la un control anti-doping şi riscă o suspendare cuprinsă între unu şi patru ani. Românul a luat un medicament pentru slăbire fără a avea aprobarea celor de la Fiorentina. După ce în 2004 a consumat cocaină, „Briliantul“ recidivează acum, în corpul său fiind găsite substanţe folosite pentru creşte­rea capacităţii de efort.

UPDATE Comitetul Olimpic Italian (CONI) a dat publicităţii un comunicat în care anunţă oficial suspendarea lui Adrian Mutu. "Tribunalul Naţional Antidoping comunică faptul că cererea de suspendare a sportivului Adrian Mutu, prezentată de Oficiul Antidoping al TNA pe 28 ianuarie 2010 şi înregistrată la FIGC, a fost aprobată şi a procedat la suspendarea lui". Articol complet

UPDATE Mutu, suspendat oficial "Briliantul" nu a participat la antrenamentul de azi al Fiorentinei. CONI - Tribunalul italian antidoping l-a suspendat oficial pe jucătorul român. Articol complet.

Vezi ce spune Comisia federală antidrog

Popescu: „Faptul că Mutu a fost depistat pozitiv a doua oară este un lucru bun!”

Raţ: „Pot să joc fotbal şi fără pastille!”

Mutu vânat? A fost verificat de două ori în 10 zile!

UPDATE Mutu: "Nu am făcut nimic rău". Atacantul român a făcut o scurtă declaraţie aseară la ieşirea de la cina pe care a servit-o împreună cu ceilalţi coechipieri şi cu antrenorul Cesare Prandelli. Declaraţia a apărut în ediţia de azi a cotidianului La Gazzetto dello Sport.

Goian: “Mutu nu știa ce ia”

UPDATE: Fiorentina are încredere în Mutu şi va ajuta la elucidarea cazului

Alibec: “Îmi pare rău pentru situația lui Mutu. Adi este idolul meu”

Corvino crede încă în Mutu

Ce este SIBUTRAMINA?

Prin cele şapte goluri marcate în primele cinci meciuri din 2010, Adi Mutu a intrat în atenţia întregii lumi, românul fiind unul dintre cei mai prolifici golgheteri din campionatele importante ale Europei.

Forma fizică impresionantă a „Briliantului" şi-a găsit rapid o explicaţie: decarul "viola" a jucat sub influenţa substanţelor interzise, cel puţin în partida Fiorentina - Bari (2-1) de la data de 10 ianuarie, atunci când "Fenomenul" a înscris un gol.

 Aşadar, după episodul „Cocaina" de la Chelsea, în urma căruia a fost suspendat şapte luni de federaţia engleză, Mutu este lovit din nou de păcatul drogurilor. De această dată, îi va fi aproape imposibil să mai revină, ţinând cont de faptul că, la începutul anului, a împlinit vârsta de 31 de ani.

Citeşte aici în ce scandaluri a mai fost implicat Mutu în ultima vreme

Daniel Nazare

Comentariu-Daniel Nazare: Trişorul Mutu? La revedere!

image

Comentariu-Vlad Epurescu: Mutu? Ce praf…

Rodica Mutu: "Am vorbit cu Consuelo şi era distrusă"

Ce spune Gigi Becali

Ce a spus Corvino, oficialul Fiorentinei

Ce a spus Nicu Gheară, naşul lui Mutu

Marica nu crede că Mutu s-a dopat

Fiorentina se dezice de el

Vestea a picat ca un trăsnet, ieri după-amiază, la ora 16.10, în timpul unui antrenament efectuat de echipa italiană. Surprins, jucătorul a părăsit imediat terenul şi s-a baricadat în vestiare, alături de oficialii Fiorentinei, pentru a pune la punct strategia de apărare. Mutu a fost suspendat temporar de Fiorentina

Din primele informaţii, se pare că Mutu a apelat fără acordul medicilor de la club la un medicament recomandat şi adus din ţară chiar de către mama sa, Rodica! Medicamentul conţinea subitramină, o substanţă ale cărei efecte sunt asemănătoare cu cele ale amfetaminei, un drog mult mai cunoscut în lumea sportivilor.

Citeşte şi ce spune Giovani Becali despre Adrian Mutu

Citeşte ce a spus Victor Becali despre Mutu

Lupescu este şocat!


Printr-un comunicat, medicii Fiorentinei au precizat faptul că nu au vreo legătură cu acest caz, întreaga vină aparţinându-i jucătorului. Subitramina este cunoscută sub numele de "pastilă magică de slăbit", fiind utilizată ca medicament împotriva obezităţii.

Din cauza perioadei de două luni (noiembrie -  decembrie 2009) în care nu a jucat deloc, fiind în recuperare după o operaţie la genunchi, este posibil ca Mutu să fi adunat câteva kilograme în plus, motiv pentru care a apelat la această soluţie extremă de a slăbi rapid.

Jean Pădureanu: "Cred că Mutu a fost urmărit"

Ilie Năstase: "Cariera şi imaginea lui Mutu vor avea de suferit"

Dorinel Munteanu: "Mutu şi-a făcut-o cu mâna lui!"

Aşteaptă rezultatul probei B

Controlul antidoping care îl incriminează pe Mutu a fost efectuat de Comitetul Olimpic Italian (CONI), şansele ca rezultatul probei B să fie negativ fiind extrem de mici. Mutu are la dispoziţie şapte zile pentru a contesta rezultatul testului, însă, până atunci, nu va putea juca, duminică, în meciul de campionat cu Cagliari, fiind suspendat provizoriu.

Dacă analizele vor fi confirmate, de suferit va avea şi naţionala României, Mutu urmând să rateze începutul preliminariilor pentru Euro 2012. Oricum, FRF nu poate să-l apere pe Mutu în acest caz. „Nu prea am ce să fac, sunt uluit!", a declarat directorul general al federaţiei, Ionuţ Lupescu.

"Mutu a recidivat şi riscă până la patru ani de suspendare."
„Gazzetta dello Sport"

"După episodul cocaina, Mutu s-a dopat din nou."
„The Sun"

"Mutu a picat testul antidoping. Cariera sa plină de probleme a luat-o din nou pe un drum greşit."
„USA Today"

Pastila-minune pentru slăbit, interzisă în UE

Sibutramina este interzisă de Agenţia Mondială Antidoping

Sibutramina este interzisă de Agenţia Mondială Antidoping

Sibutramina este o substanţă activă care se găseşte în medicamentele de slăbit. Este folosită pentru a inhiba apetitul. Totuşi, specialiştii consideră sibutramina un drog, atunci când este folosită în cantităţi mari. Pe termen lung, aceasta poate provoca stop cardiac, motiv pentru care medicamentul a fost interzis în Uniunea Europeană acum 10 zile.

„Mutu s-a dopat iraţional, deoarece nu-şi putea îmbunătăţi prestaţiile cu ajutorul acestei substanţe", a spus Pietro Volpi, fost medic la Inter.

"Sibutramina stimulează sistemul nervos şi are un efect asemănător cu cel al amfetaminei. În combinaţie cu alcoolul, poate crea o stare de bine. Alcoolul dezinhibă, iar sibutramina creşte excitaţia. Acest medicament iese foarte repede din organism", a completat Ioan Fulga, profesor universitar la Facultatea de Farmacologie.

O sportivă a scăpat de suspendare

În ultimul timp, alţi patru sportivi au fost prinşi dopaţi cu substanţa interzisă folosită de Mutu. Atletul rus Sergey Mironenko a primit o amendă, o avertizare publică, a fost descalificat din toate competiţiile la care participase şi a fost suspendat şase luni.

La fel a fost pedepsit şi atletul danez Jaanus Uudmae, în timp ce ciclistul italian Lorenzo Bernucci a fost suspendat un an. Doar handbalista româncă Simona Vintilă a scăpat nepedepsită.

„La mine această substanţă nu apărea pe prospectul medicamentului. Scria doar că e sută la sută natural. Era o capsulă de slăbit. Am înţeles că această substanţă e foarte nocivă şi poate cauza şi moartea", a declarat Vintilă.

Vezi aici VIDEO "Fenomenul" Adrian Mutu

Citeşte şi despre alte cazuri de dopaj

Handbalista Simona Vintilă a scăpat nepedepsită

Fiorentina poate urma modelul Chelsea

Acest scandal al dopajului a venit într-un moment cum nu se putea mai rău pentru Mutu! Tocmai când „Briliantul" se afla în tratative cu cei de la Fiorentina pentru prelungirea contractului, urmărind să obţină un salariu de patru milioane de euro.

Mutu

Acordul în vigoare al lui Adi cu formaţia viola expiră în 2012, iar agenţii jucătorului tratau cu italienii semnarea unui acord valabil până în 2014.

Mutu, Maradona si Turley, singurii fotbalişti prinşi dopaţi de două ori

Mutu, la al doilea test antidoping pozitiv / Reacţia presei internaţionale

Vezi aici rezumatul meciului în care Mutu a jucat dopat

Vezi aici performanţele sportive ale lui Adrian Mutu

Fiorentina îl sprijină pe Mutu

Ori în Rusia, ori la Dinamo

Acum, cu depistarea pozitivă la un control doping, nu prea mai poate fi vorba de aşa ceva. Dimpotrivă. Fiorentina are dreptul să rezilieze unilateral contractul cu Mutu sau chiar să-l acţioneze în judecată pe fotbalistul de 31 de ani!

De ce? Pentru că, dacă va fi suspendat, românul îşi va ispăşi pedeapsa în termenul în care, în mod normal, trebuie să joace pentru trupa pregătită de Prandelli. Altfel, continuarea carierei „Briliantului" depinde într-o măsură covârşitoare de durata pedepsei pe care o va primi.

Dacă sancţiunea va fi „paşnică", de unul sau două sezoane, Mutu mai poate prinde un contract fie în Rusia, fie la arabi, fie în Statele Unite ale Americii, unde, de multe ori, jucătorul a spus că-şi doreşte să ajungă. Dacă se va ajunge la pedeapsa maximă, de patru ani, fostul „Fenomen", la 35 de ani, mai poate juca un an- doi la Dinamo, după care să preia o funcţie în club.

Reacţii

" Sunt optimist. Am vorbit cu Mutu şi vom vedea ce este de făcut în zilele următoare."
Ioan Becali
impresarul lui Mutu

" Mutu este într-o situaţie foarte neplăcută, având în vedere ce s-a întâmplat şi la Chelsea. Cu siguranţă, va face şi testul B. Refuz să cred că cineva i-a înscenat acest lucru."
Victor Becali
impresarul lui Mutu

" Adi dacă avea 500 de grame în plus nu mai era sigur pe el. Cred că a vrut să revină cât mai repede după accidentări. E un rebel, trebuie controlat în permanenţă."
Nicu Gheară
naşul lui Mutu

" Mutu are să-midea 200.000 de euro de şase ani, ce caracter să aibă un asemenea om? Mă aştept la orice de la el, şi la cocaină, şi la haşiş, şi la heroină."
Gigi Becali
patron Steaua

Tabel
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite