Mutu a ratat revederea cu Mourinho

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Accidentat în ultimul moment, românul a lipsit de la Fiorentina – Inter Milano (0-0). Adrian Mutu l-ar fi întâlnit astfel pentru prima oară pe Jose Mourinho, fostul său antrenor de la Chelsea, în calitate de adversar.

Revanşa lui Adrian Mutu faţă de Jose Mourinho, omul care în 2004 l-a dat afară de la Chelsea, va trebui să mai aştepte. Cei doi ar fi trebuit să se întâlnească pentru prima oară după scandalul “Cocaina” miercuri seară, la meciul de Serie A dintre Fiorentina şi Inter Milano.

Mutu a fost nevoit să se retragă în ultimul moment din cauza unor dureri la genunchi şi nu a mai fost trecut pe foaia de joc de antrenorul Cesare Prandelli.

“În ciuda îmbunătăţirilor evidenţiate după tratamentul efectuat în această săptămână, după o ultimă testare pe teren s-a observat că durerile persistă, astfel că s-a ajuns la această pauză de precauţie”, a explicat site-ul oficial al Fiorentinei.

Fără Mutu, toscanii au remizat cu Inter, scor 0-0, prelungind criza prin care trece campioana Italiei. Cu două egaluri în ultimele două etape, echipa lui Mourinho a căzut pe locul patru şi are un punct mai mult decât Fiorentina, care e pe cinci.

“Chivu n-a convins”

Titular la Inter Milano, Chivu n-a reuşit să convingă. “Pus să joace în linia mediană din cauza absenţelor pe care Inter le are în acest compartiment, Chivu nu a convins suficient. A încercat de multe ori şutul de la distanţă, dar nu a avut precizie“, notează agenţia Datasport, care l-a notat pe internaţionalul român cu nota 6.

Chivu a fost lăudat, în schimb, de eurosport.it: “Paradoxal, dacă ne gândim la faptul că jucătorul român este fundaş, putem considera că a fost cel mai bun mijlocaş de la Inter. A fost unul dintre puţinii fotbalişti care a încercat să joace cu baloane pe jos”.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite