Mutu, două antrenamente pe zi! Mai sunt 10 zile până la revenirea pe teren

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Atacantul Fiorentinei trage tare la antrenamentele italienilor pentru a ajunge în formă maximă chiar la 31 octombrie, data la care ar putea reveni într-un meci oficial (în deplasare cu Catania) după expirarea suspendării dictate în cazul "Sibutramina".

Astfel, conform presei italiene, Mutu a început un program intens de pregătire, cu câte două antrenamente pe zi. Pe de altă parte, "Briliantul" a depăşit complet problemele musculare la coapsă cu care s-a ales în urma unui accident domestic suferit în luna septembrie. În acest scop, românul s-a tratat la o clinică din Stuttgart.

"Mutu are o mare foame de fotbal şi asta ne va ajuta să ieşim din coada clasamentului", a declarat administratorul delegat al Fiorentinei, Sandro Mencucci.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite