Mutu, coleg cu Rivaldo în Uzbekistan?
0Italienii de la La Repubblica au dezvăluit azi că formaţia uzbekă Buniodkor Taşkent insistă pentru achiziţionarea atacantului român al lui AC Fiorentina, Adrian Mutu.
"Preşedintele clubului, Isok Akbarov, îl vrea pe Mutu pentru a câştiga Liga Campionilor Asiei, dar jucătorul român nu este tentat de o astfel de experienţă", scrie sursa citată.
Buniodkor Taşkent, echipă antrenată de Luiz Felipe Scolari şi la care sunt legitimaţi brazilienii Rivaldo şi Denilson, a fost eliminată în optimile de finală ale Ligii Campionilor Asiei de formaţia saudită Al Hilal, la care evoluează Mirel Rădoi.