Mutu: „Iadul de la Chelsea“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Briliantul” vorbeşte despre scandalul „Cocaina“ şi despre revirimentul de la Fiorentina. Magazinul oficial al Ligii Campionilor, revista „Champions”, a dedicat, în cel mai recent număr, un material internaţionalului român, Adrian Mutu.

Opt cluburi în şapte sezoane a „bifat” Adrian Mutu, care va împlini 30 de ani luna viitoare. Materialul îl prezintă într-o ipostază mai puţin cunoscută.   

„Briliantul” nu evită niciun subiect, ba chiar dă dovadă că este capabil să-şi recunoască greşelile şi să vorbească despre ele. Tolănit pe un fotoliu de culoare oranj deschis, Mutu zâmbeşte larg, aşa cum o face uneori şi pe teren, atunci când este pus să se autocaracterizeze ca fotbalist.

„Pe terenul de fotbal sunt genul de jucător pe care ai vrea să nu-l fi întâlnit niciodată. Mai bine fugi cât mai departe decât să mă priveşti în ochi”, spune Mutu amuzat, lăsând să i se vadă dinţii de un alb imaculat.

2004, un an de coşmar

Viaţa lui Mutu a fost una agitată. În 2004 a fost primul „cutremur”. Atunci a apărut fotografiat făcând sex cu Laura Andreşan, iar la scurt timp şi-a pierdut permisul de conducere după o urmărire ca-n filme în care Mutu deţinea rolul băiatului rău. Acelaşi an a coincis cu celebrul scandal „Cocaina”.

Englezii de la Chelsea, unde evolua atunci Adrian, l-au dat afară, renunţând practic la 22 milioane de euro, sumă pe care o plătise clubului italian AC Parma pentru a-l transfera definitiv. „Viaţa la Chelsea devenise un iad. De fiecare dată, ori de câte ori am greşit, mi-am dat seama imediat şi am început să plâng.

A doua zi o luam mereu de la capăt, încercând să şterg din mintea mea lucruri urâte care mi s-au întâmplat”, povesteşte Mutu. În 2005 s-a refugiat la Juventus.

Chiar dacă n-a jucat, el a început să-şi refacă viaţa. A cunoscut-o pe Consuelo, actuala soţie, care i-a dăruit două fetiţe superbe, Maia şi Adriana. Apoi a ajuns la Florenţa.

„Tata dorea să mă fac portar”

După ce a trecut pe la 8 cluburi în 7 sezoane,  Mutu a cunoscut la Fiorentina apogeul carierei de jucător. „La Florenţa am găsit, în sfârşit, locul unde să mă pot reface ca sportiv.

Antrenorul Cesare Prandelli mi-a acordat tot sprijinul de care aveam nevoie. Poate şi pentru el am rămas, deşi au fost câteva oferte tentante de a pleca. Fără Consuelo, care lucrează pentru ambasada Republicii dominicane, şi fără Prandelli mi-ar fost foarte greu”, recunoaşte Mutu.

„Briliantul” şi-a amintit cu plăcere de copilărie şi de năzbâtiile pe care le făcea încă de când avea 3 ani. „Nu stăteam prea bine pe picioare şi părinţii mă trimiteau în poartă. Mi-am dat atunci repede seama că nu voi apăra niciodată nicio minge. Aşa că m-am schimbat repede.

O puneam în poartă pe mama, când era prin preajmă, dar cel mai mult îmi plăcea să-i marchez goluri tatălui meu. El ar fi vrut să mă facă portar şi n-am scăpat de mănuşi până la şase ani, însă eu mi-am dat seama că am fler de atacant. Râdeam mereu de el când îi dădeam goluri”, a conchis Mutu.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite