Muţi de frică

Am alergat două maratoane, obţinând un timp mediocru. Mă consider un sportiv ratat, dar îndrăgostit de alergare. De aproape doi ani de când mă antrenez mi-am dat seama că pentru a fi bun

Am alergat două maratoane, obţinând un timp mediocru. Mă consider un sportiv ratat, dar îndrăgostit de alergare. De aproape doi ani de când mă antrenez mi-am dat seama că pentru a fi bun în sport îţi trebuie creier, motivaţie şi disciplină.

Cred că asta a făcut diferenţa dintre noi şi olandezi. La început, au vrut să ne lase să-i batem, dar când şi-au dat seama că se compromit au luat decizia să ne ucidă.

Nu ştiu de ce Piţurcă, Mutu sau Chivu n-au înţeles că e mai important să pierzi frumos, în loc să câştigi fără strălucire? N-au înţeles că publicul e frustrat nu pentru că am pierdut în faţa Olandei sau pentru că Mutu a ratat un penalty, e frustrat pentru că împotriva elevilor lui Van Basten am arătat ca o echipă de eunuci alungată din harem.

În urmă cu trei săptămâni am văzut 18.000 de oameni care au luat startul în maratonul de la Stockholm pe o căldură de 30 de grade. Mai mult de 13.000 dintre ei au terminat cursa de 42 de kilometri. Disciplinaţi, antrenaţi, concentraţi, nişte amatori au alergat în cea mai caldă zi din an fără să se plângă, fără disperare şi fără să renunţe. La sfârşit am văzut o infirmerie plină cu tipi care tremurau din cauza dezhidratării, care vomau, care erau luaţi cu targa şi duşi la spital, care aveau perfuzii înfipte în braţ sau care, pur şi simplu, leşinau.

Dar niciun moment, nici pe traseu şi nici după cursă nu m-am întâlnit cu frica. În sport îţi trebuie creier, curaj şi pasiune. Toate astea au fost pierdute de "tricolori", şi de aceea publicul nu-i iartă.