Mourinho evocă o posibilă revenire în Anglia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Antrenorul formaţiei Real Madrid, Jose Mourinho, a declarat că ar putea reveni să lucreze în Anglia "mult mai repede decât a prevăzut", conform unui interviu acordat, duminică, publicaţiei Sunday Mirror, informează AFP.

"Am spus mereu că voi reveni în Anglia întrăo zi, dar poate că se va întâmpla mai repede decât am prevăzut", a declarat Mourinho pentru ediţia de duminică a Daily Mirror.

Tehnicianul se află în conflict cu directorul general al Realului, Jorge Valdano, căruia i-a cerut să-i aducă un jucător pentru a suplini absenţa argentinianului Gonzalo Higuain, indisponibil patru luni. În cele din urmă, la Real Madrid a fost împrumutat togolezul Emmanuel Adebayor. José Mourinho, în vârstă de 48 de ani, a revenit şi asupra trecerii sale pe la Chelsea, unde a câştigat de două ori campionatul Angliei, subliniind însă că ştia că nu va rămâne mult la echipa londoneză. "Ştiam că nu va dura zece ani. Rolul meu a fost să-i ofer acestui om (n.r. - Roman Abramovici, patronul de la Chelsea) ceea ce voia, victoria. Ştiam că, mai devreme sau mai târziu, trebuia să plec", a spus Mourinho.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite