Mourinho: "Îl cred pe Pepe"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tehnicianul echipei Real Madrid, Jose Mourinho, a declarat că îl crede pe compatriotul său Pepe, care a afirmat că nu a intenţionat să îl calce pe mână pe Lionel Messi la meciul de miercuri cu FC Barcelona, scor 1-2, informează AFP.

"Dacă Pepe ar fi spus public că gestul său a fost intenţionat şi mi-ar fi spus asta şi mie, atunci aş fi fost deranjat. Însă el a spus că nu a fost ceva intenţionat şi îl cred", a spus Mourinho într-o conferinţă de presă. "Dacă unii dintre voi cred că Pepe este un mincinos, este dreptul vostru", s-a adresat tehnicianul jurnaliştilor. Fotbalistul echipei Real Madrid, Pepe, şi-a cerut scuze, joi, pentru că l-a călcat pe mână pe atacantul formaţiei FC Barcelona, Lionel Messi, la meciul direct din prima manşă a sferurilor de finală ale Cupei Spaniei, precizând că gestul său a fost involuntar. "A fost un gest involuntar. Însă dacă Messi se simte ofensat îmi cer scuze", a afirmat Pepe într-un comunicat postat pe site-ul oficial al clubului Real Madrid. În minutul 68 al partidei de miercuri, mijlocaşul portughez l-a călcat pe mână pe Messi, care era întins pe gazon în urma unui fault. Gestul lui Pepe a părut intenţionat, din imaginile surprinse de camerele televiziunilor.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite