Jose Mourinho: "Primul gol al nemţilor a fost din ofsaid"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tehnicianul formaţiei Real Madrid, Jose Mourinho, a declarat că la primul gol al echipei Bayern Munchen, în meciul din semifinalelor Ligii Campionilor, scor 1-2, a fost ofsaid, însă a adăugat că "se mai întâmplă să fie şi greşeli de arbitraj", informează AFP.

"Cel mai corect rezultat ar fi fost o remiză. Însă acesta este fotbalul: cine marchează, câştigă. Nu este un rezultat rău. Dar înseamnă că trebuie să câştigăm pe teren propriu. Nu va fi uşor, dar se poate. Vom fi pe teren propriu, cu sprijinul fanilor noştri, aşa cum cei de aici au ajutat pe Bayern. După meciul cu FC Barcelona ne vom pregăti pentru partida cu Bayern. Noi jucăm mereu pentru a câştiga. Primul lor gol a fost din ofsaid, dar se mai întâmplă să fie şi greşeli de arbitraj. Nu critic pe nimeni, accept situaţia. Nu am nimic cu arbitrul", a declarat Mourinho.

Formaţia germană Bayern Munchen a câştigat, scor 2-1 (1-0), meciul susţinut, marţi, pe Allianz-Arena, în compania echipei spaniole Real Madrid, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor. Pentru Bayern au marcat Franck Ribery, în minutul 17 şi Mario Gomez, în minutul 90, iar pentru Real Madrid a înscris Mesut Ozil, în minutul 53.

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite