Moldovan îl apără pe Deac: „E greu să te adaptezi rigorilor din Bundesliga”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Viorel Moldovan are încredere în mijlocaşul plecat de la CFR Cluj şi spune că totul depinde de el pentru a se adapta în fotbalul german.

Antrenorul Sportului Studenţesc a oferit exemplul său şi a dat câteva sfaturi pe care un jucător ar trebui să le urmeze atunci când ajunge într-un campionat străin, în care nu a mai avut ocazia să evolueze.

"De multe ori nu e uşor să te adaptezi în ţară, de la o echipă la alta sau de la o regiune la alta, dar apoi în străinătate. Nu e uşor să pleci din România şi să ajungi în campionatul Germaniei, în alt ritm, şi să te adaptezi la rigorile cu adevărat profesioniste de acolo. Eu m-am adaptat peste tot unde am fost, studiam ce se cere şi încercam sa fac întâi pasul spre integrarea în grup, pentru că acesta este primul salt. După aceea trebuie să încerci să vezi anumite amănunte vizavi de relaţiile de joc. Poate că e nevoie de mai mult timp pentru unii. Nu ştiu dacă e de discutat despre valoare în cazul lui Ciprian Deac. Dacă o echipa mare, aşa cum este Schalke, l-a luat, înseamnă că a văzut calităţi la el şi nu a irosit banii. Am încredere că Deac se va acomoda, la fel ca şi alţi jucători care au plecat în aceasta perioadă", a spus Moldovan la Sport Total FM.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite