Mircea Rednic a încheiat anul cu o înfrângere acasă!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mircea Rednic pe banca azerilor
Mircea Rednic pe banca azerilor

Khazar Lankaran, echipa antrenată de Mircea Rednic şi la care evoluează românii Adrian Iordache, Stelian Stancu, Cătălin Doman şi Constantin Arbănaş, a pierdut astăzi meciul de pe teren propriu cu Karabah Agdam (1-2), contând pentru etapa a 19-a a campionatului din Azerbaidjan, ultima din anul 2010.

În urma eşecului, Khazar a cedat poziţia de lider celor de la Neftchi Baku, care au acum un punct avans (41, faţă de 40). Din sezonul regulat al primei ligi din Azerbaidjan mai sunt trei etape, după care primele şase clasate vor lupta pentru titlul de campioană într-un turneu separat în care vor fi luate în calcul şi punctele acumulate în prima parte a campionatului. În următoarea rundă, prima din 2011, la 12 februarie, Khazar va juca derbyul cu Neftchi.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite