Adevarul.ro

Cel care a antrenat selecţionata africană un an s-a declarat siderat de tragedia petrecută la Port Said.

Mircea Rădulescu (71 de ani), actualul preşedinte al Uniunii Naţionale a Antrenorilor Români, noul sindicat al tehnicienilor de la noi, a condus naţionala Egiptului timp de aproape un an (1993-1994). „Pe vremea aceea, fotbalul românesc era foarte respectat în Africa. Petre Gavrilă lucra în Ghana, Ilie Balaci în Maroc, iar eu eram în Egipt, împreună cu alţi antrenori federali: Gigi Staicu, Ion Motroc, Nicolae Oaidă şi Constantin Cernăianu", şi-a reamintit fostul selecţioner al Egiptului.

„Adevărul": Domnule Rădulescu, aţi văzut ce s-a întâmplat în Egipt?

Mircea Rădulescu: Da, este incredibil! Să ştii că am retrăit parcă o experienţă prin care am trecut în 1993. Abia fusesem numit selecţioner în Egipt şi am fost chiar la un meci dintre Al-Masry şi Al-Ahly, pe acel stadion din Port Said.

Există o rivalitate atât de mare între aceste echipe?

Da, aceste meciuri se dispută într-o tensiune extraordinară. Ţin minte că am fost nevoiţi atunci să oprim maşina la trei kilometri de stadion. De acolo începeau filtrele armatei. Am văzut tot arsenalul de care dispuneau soldaţii egipteni, erau chiar şi blindate în jurul arenei. Cu toate acestea, unii dintre fanii lui Al-Ahly au reuşit să intre în arenă cu pietre în buzunare, iar la fiecare decizie a arbitrului care nu le convenea, gazonul era umplut de proiectile aruncate din tribune! La pauză, arbitrii şi jucătorii au rămas pe teren, n-au avut cum să ajungă la vestiare. Situaţia putea degenera, dacă forţele de ordine n-ar fi intervenit energic...

Acum de ce credeţi că s-a ajuns la atâţia morţi?

M-a mirat foarte mult lipsa de reacţie a forţelor de ordine. Pentru că Egiptul are o armată foarte bine înzestrată. Probabil că au fost atât de mulţi fani care au forţat pătrunderea pe gazon, încât poliţiştii au preferat să-i lase în pace! Sunt convins că pe vremea fostului preşedinte, Hosni Mubarak, nu s-ar fi petrecut o asemenea tragedie. E posibil să fi fost şi un substrat politic, cine ştie?! Oricum, suporterii egipteni sunt fanatici, trăiesc fotbalul la intensitate maximă. Sigur, nu sunt toţi criminali, însă destui au mintea înfierbântată!

Antrenorul lui Al-Masry este fostul dumneavoastră elev, Hossam Hassan...

Da, iar secundul său este fratele geamăn, Ibrahim Hassan. Hossam era atacant central, iar Ibrahim fundaş dreapta în naţională, pe vremea mea. Am lucrat foarte bine cu amândoi. Hossam este pentru Egipt ceea ce a fost Hagi pentru România. Un jucător imens! Păcat că n-am reuşit să câştigăm şi un trofeu împreună. M-au "mazilit" din cauza unui apropiat de-al lui Mubarak, Ibrahim el Shafei.

Ce s-a întâmplat?

Omul ăsta, pe care Mubarak îl lua la toate întâlnirile cu Ceauşescu, pentru că ştia româneşte, s-a răzbunat pe mine după ce i-am atras atenţia să nu mai vorbească urât despre România. La 2 ianuarie 1994,  la pauza unui meci cu Ghana, i-am spus să le transmită jucătorilor să meargă la vestiare doar să se spele pe faţă şi să-şi facă nevoile, apoi să revină pe teren, să discutăm. El le-a zis cu totul altceva, iar după zece minute, când m-am dus în vestiar, secundul vorbea în locul meu. S-a spus atunci că am refuzat să intru în cabină, iar ministrul Sporturilor m-a demis imediat. Oricum, a fost o experienţă extrem de interesantă pentru mine. 

"Toate meciurile în care joacă Al-Ahly şi Zamalek, cele două mari cluburi din Cairo, sunt de risc maxim! Sunt cele mai importante cluburi din întreaga Africă, toată lumea vrea să le învingă."

Mircea Rădulescu

fost selecţioner Egipt